Ce s-a mai contestat la BEJ

PNL Gorj a contestat ieri, la fel ca toate organizaţiile din ţară, afişele electorale ale PSD din cauza sintagmei „USL trăieşte”. Biroul Electoral Judeţean urmează ca în dimineaţa zilei de astăzi să se pronunţe în legătură cu contestaţia depusă de liberali. „Am primit o sesizare din partea PNL pe motivul folosirii de către PSD a semnului electoral al alianţei USL. Sesizarea este în analiză şi urmează să ne pronunţăm asupra ei”, a declarat Valentin Bănică, preşedintele BEJ. La rândul său, liderul liberalilor consideră că PSD vrea să manipuleze alegătorii. „În toate judeţele din ţară au fost depuse contestaţii de către Partidul Naţional Liberal pentru că peste tot este aceeaşi situaţie. PSD foloseşte în toată ţara sigla USL pentru a manipula populaţia. USL nu mai există, iar PSD face un abuz încercând să se folosească de această siglă”, a declarat Dian Popescu, şeful liberalilor gorjeni. Pe de altă parte, pesediştii susţin că sunt proprietarii mărcii „USL”, aşa că au voie să o folosească.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: