Ce salariu are directorul Gabriel Giorgi

Directorul Minprest, Gabriel Giorgi, a făcut public, la TV Sud, salariul său lunar. „Salariul meu este 5.500 şi iau 3.800 în mână“, a explicat Giorgi. Pentru funcţia de director şi implicit pentru acest salariu se „bat“ şi el, şi fosta directoare Elena Vintilescu. Acesta a mai spus că decizia instanţei de judecată, aceea de a o repune pe funcţie pe Vintilescu, este bizară.

Minprest a făcut apel după ce Tribunalul Gorj a admis contestaţia Elenei Vintilescu privind schimbarea sa din funcţie. Gabriel Giorgi explică faptul că Elena Vintilescu a atacat o decizie prin care el a fost numit director, nu director general. „Doamna Vintilescu a contestat hotărârea nr 9 în care dumneaei era revocată din funcţie şi eu eram numit director. La câteva săptămâni Consiliul de Administraţie s-a întrunit şi a fost aprobată hotărârea nr 10, în care eram numit director general şi am semnat contractul de mandat. Este ciudată această situaţie pentru că doamna Vintilescu nu avea din ce funcţie să fie revocată pentru că era în ilegalitate“, a spus Giorgi. Dar, pe de altă parte, anularea hotărârii nr 9 poate însemna totodată şi a celei cu numărul 10, cele două fiind legate. Giorgi a mai spus că a fost numit iniţial director deoarece legea permite ca directorul general să fie ales dintre directori.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: