Ce spun polițiștii despre accidentul de la Vârț

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați astăzi prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza orașului Rovinari, localitatea Vârț, a avut loc un accident rutier cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat de 52 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un ansamblu format din autotractor și semiremorcă, din direcția Târgu Jiu către Turceni, pe DN 66 Vârț, s-ar fi angajat în efectuarea unei manevre de depășire, fără respectarea prevederilor legale, acroșând un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Dănești, care se deplasa regulamentar din direcția opusă.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 49 de ani a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.


 
Conducătorul autotractorului a fost testat cu apatarul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar celuilalt conducător auto urmează să-i fie recoltate probe biologice de sânge, la spital.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 3,289

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: