Ce spune angajata DGASPC Gorj cercetată pentru furt

Delia Murgulescu, angajata în vârstă de 55 de ani, din Lelești, a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, cercetată pentru furtul unui televizor de la Centrul Suseni, a făcut precizări legate de împrejurările în care a ajuns să fie anchetată de polițiști. Delia Murgulescu spune că nu a avut nicio clipă intenția de a sustrage televizorul respectiv, ci doar a vrut să facă o farsă șefului său. Educatoarea din Centrul de Îngrijire și Asistență Socială Suseni a explicat că televizorul nici măcar nu a fost scos din unitate. "A fost o glumă între mine și coordonatorul șef de centru adjunct. În urmă cu circa două săptămâni a luat toate plasmele din birouri, de la mine și de la ceilalți colegi și le-a dus pe saloane. Nici nu aveau nevoie beneficiarii, televizoarele pe care le aveau erau destul de bune. Am zis să îi arăt și eu ce înseamnă să îți ia cineva plasma și am dus televizorul luat din birou de la mine în sala de vizitare. Nici măcar nu l-am scos din unitate. Doar eu le-am și spus anchetatorilor unde să-l găsească. A fost o confuzie", a explicat Delia Murgulescu.
Pentru o glumă femeia riscă acum să-i fie desfăcut contractul individual de muncă. Conducerea direcției a spus că nu va ezita să facă acest lucru dacă polițiștii vor concluziona la finalul anchetei că a furat respectivul televizor.

Vizualizări: 788

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: