Ce spune Cosmin Popescu despre candidatura Nicoletei Ciurel la CJ Gorj

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat joi că au fost scoase mai multe posturi la concurs în instituţie şi că fiecare om care îndeplineşte condiţiile poate participa. Însă asta nu înseamnă că trebuie să şi fie declarat admis, dând exemplu un concurs de săptămâna trecută când doi candidaţi au fost respinşi de comisie.  

Nicoleta Ciurel, soția fostului director al Complexului Energetic Oltenia, s-a înscris la concursul pentru postul de consilier, clasa I, gradul profesional superior la Serviciul investiții publice, Direcția tehnico-economică, dezvoltare regională și relații externe din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Gorj. Concursul va avea loc pe 22 august. „Sunt încă două concursuri pe 21 şi 22 august pentru două posturi de inginer, consilier superior, pentru că ducem lipsă de specialişti pe partea de investiţii publice şi achiziţii. Fiecare om are dreptul să se înscrie, există o tematică, o bibliografie şi în funcţie de rezultate o să aflaţi cine va câştiga sau dacă va câştiga cineva”, a spus Cosmin Popescu, şeful Consiliului Judeţean Gorj. Acesta a precizat că instituţia va mai scoate la concurs încă un post de economist în perioada următoare, la Direcţia de Relaţii Externe. Asta pentru că funcţionează cu deficit de personal în condiţiile în care urmează investiţii serioase în judeţ. „Sunt posturi de consilier superior pentru că avem nevoie de oameni în situaţia în care urmează cel puţin patru sau cinci proceduri de licitaţie mari, avem două drumuri care vor intra în perioada de contractare pe fonduri europene, două drumuri pe PNDL, plus alte proiecte pentru Spitalul Judeţean şi avem nevoie de oameni cu experienţă, pentru că din păcate mulţi s-au pensionat”, a mai spus Cosmin Popescu, şeful CJ Gorj. În Consiliul Judeţean Gorj îşi desfăşoară activitatea 134 de salariaţi. 

Vizualizări: 1,983

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: