CE Turceni evită disponibilizările ieftinind energia

Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Turceni a aprobat ieri programul de restructurare a unităţii, program care are ca finalitate o reducere a preţului cu care este livrat megawatt-ul în sistemul energetic naţional. O ieftinire de 12% ar urma să fie realizată prin reducerea diferitelor cheltuieli, minerii şi energeticienii fiind asiguraţi că nu vor avea loc disponibilizări, deşi până acum se vorbea de o reducere de 1000 de salariaţi.

Conform programului respectiv, un număr de 150 de salariaţi vor ieşi la pensie în următorii trei ani odată cu atingerea limitei de vârstă. Graure menţionează că fiecare dintre aceste persoane va rămâne acasă în concediu de aşteptare şi va beneficia de plata a 75% din salariu şi a sporului de vechime de 25%. Complexul Energetic Turceni şi-a alocat fonduri la buget şi pentru a disponibiliza un număr de cel mult 50 de salariaţi, la cerere, contra unor plăţi compensatorii de cel mult 29.000 de lei pentru fiecare salariat.

„Nu încurajăm sub nicio formă disponibilizările, însă am prevăzut şi aceste sume pentru orice situaţie care poate să apară pe parcursul acestui an. Mergem pe reducerile de personal făcute pe cale naturală. Avem 150 de salariaţi care vor ieşi la pensie în următorii doi ani şi acestea sunt singurele reduceri de personal pe care le comunicăm în mod oficial”, a menţionat Graure, care a ţinut să dezmintă informaţii anterioare conform cărora unitatea urma să disponibilizeze în acest an aproape 1000 de angajaţi.

MW mai ieftin cu 12%

Directorul general declară că trimiterea în concediu de aşteptare a celor 150 de viitori pensionari, precum şi reducerea altor cheltuieli vor asigura o scădere a preţului MW cu 12% în acest an.„Eu, ca administrator, am avantajul că nu plătesc prime, bilete de odihnă, haine, transport, iar toate astea, însumate, ne asigură o economie importantă. Am redus o grămadă de cheltuieli, cu 25% la bilete de odihnă şi tratament, prima suplimentară pentru concediul de odihnă a fost anulată şi  rămâne doar prima de concediu. Am redus diurna, suplimentul alimentar, ajutoare impozabile, totul cu 11% pentru anul acesta şi la anul va fi la fel  şi, aşa, am reuşit să putem să reducem cu 12% preţul megawatt-ului”, menţionează Graure.

Directorul general afirmă însă că ieftinirea preţului la MW de către producătorul de cărbune nu va aduce şi o ieftinire a preţului energiei electrice furnizate agenţilor economici sau populaţiei.

„Transelectrica şi-a majorat însă tarifele cu 10%. Ceea ce am redus noi se compensează, într-un fel, cu această majorare”, afirmă directorul general al CE Turceni. Graure declară că unitatea pe care o conduce a renegociat în ultima perioadă o serie de contracte cu furnizorii, reuşind să obţină preţuri şi cu 40% mai mici decât cele de anul trecut, pentru a putea, la final, să asigure o ieftinire a MW-ului cu 12%. „Prestaţiile de la unele firme se reduc şi cu 40%. În unele cazuri chiar renunţăm la contracte, pe altele le renegociem. Apa din Jiu o luăm mai ieftină anul acesta cu 22% pentru că am negociat la sânge cu cei de la Apel Române. La fel am făcut şi cu cei de la CFR, unde avem o reducere de  5%, dar aici sunt contracte de 60 de milioane de lei pe an, la transport de cărbune, iar asta se cunoaşte în preţul final. Sunt reduceri ce pleacă de la 7% şi ajung la 40%. Ne cresc, în schimb, amortizările la investiţiile pe care le facem, iar aici sunt valori foarte mari, dar, pe final, reducerea e de 12%”, mai spune directorul general.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: