Cea mai mare autostradă din Univers

Micuța navetă zbura spre marginea sistemului solar și de acolo spre nicăieri cu o viteză uriașă pentru pământeni, dar infimă pentru univers. După 20 de ani parcursese 0,001 ani lumină, de 100.000 de ori mai puțin decât ar trebui să facă pentru a ajunge la prima planetă asemănătoare cu Pământul din Univers. Astronomii știau că, odată ieșită din sistemul solar, sonda nu va mai putea fi controlată de pe Pământ, așa că i-au făcut un ultim favor, cu câteva zile înainte să piardă orice control asupra ei. Au întors-o, pentru prima dată în misiunea ei, cu fața către casă. Zburând în marșarier, îndepărtându-se definitiv și irevocabil de Pământ, naveta a făcut o poză a locului din care a plecat. De la 12 milioane de kilometri distanță, Voyager, micuța navetă pe care am aruncat-o să putrezească în infinit, doar-doar o găsi-o cineva care să ne afle astfel povestea la acea vreme de mult terminată, vedea Pământul ca pe un pixel, un punct infim într-un ocean de negru.

Întoarsă ulterior cu fața către restul Universului, Voyager n-a mai putut fi ghidată de pe Pământ și și-a continuat singură misiunea, în deșertul interstelar, cu spatele către casă pentru totdeauna, fără să se poată uita vreodată înapoi. Dar poza a rămas. Acea fotografie a Pământului a inspirat mii de oameni, poate zeci de mii, poate sute de mii. Simpla priveliște a gămăliei de ac care este întreaga noastră lume a vindecat de aroganță milioane de cetățeni și i-a învățat ce înseamnă umilința și frumusețea peste puterile noastre de înțelegere. Ce mai contează când îți realizezi insignifianța, ce mai poate conta?

Cu acest gând, niște cetățeni i-au dus fotografia ministrului Marilor Proiecte. Cu multă gravitate, i-au înmânat poza și au lăsat capul în pământ. Dan Șova a privit înmărmurit și, când și-a dat seama ce-i acolo, a plâns. Când și-a revenit, a promis că va face o autostradă până la Neptun. Planeta, nu stațiunea.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: