Cei imposibil de înfrânt: Londra

A fost o crimă în Londra. Multiplă. Au murit trei oameni, patru cu tot cu criminalul. Vedeți? Dacă o spun așa, pare o zi ca oricare alta. Dar dacă spun „a fost un atac terorist în Londra”, veți începe să vă alarmați, deși e același lucru.

Aud mulți români că, „vai, domnule, nu mai putem ieși pe stradă de frică, e incertitudine, e nesiguranță, nu putem avea o viață normală”. Râd la asta. Dacă atacurile teroriste te sperie la modul real, ori ești foarte prost sau foarte sperios, ori cineva se joacă cu creierul tău. 

Dacă vorbim despre Europa, trăim cele mai pașnice vremuri din istoria omenirii. Așa cum am mai spus-o aici, între 1970 și 1995, media de morți din cauza atacurilor teroriste era ca de 150/an. Apoi, între 1995 și 2015, am dus-o bine tare, de cel puțin trei ori mai bine: doar 40 pe an.

Actele de terorism sunt incidente extrem de izolate și nu, nimeni n-a blocat Londra alaltăieri din cauza asta, așa cum au sugerat niște bezmetici care trăiesc din presă alarmistă. Da, au fost trei victime și a fost o chestie nefericită. Dar, cu mica excepție a acelei zone și a acelui scurt interval orar, totul în Londra s-a desfășurat la fel ca până atunci. Și englezii au reacționat (cu excepția idioților extra-conservatori, desigur) extrem de bine și de calm la eveniment. Au inventat hashtag-ul simplu „nu ne este frică”, apoi au și demonstrat-o, continuându-și viețile pline și per total împlinite, chiar dacă pline de frici, în multe dintre cazuri. Și frica de terorism nu este deloc în top, ne-o spun chiar ei.

Permiteți-mi să-l citez pe asistentul contabil Tom Booker, 32, care după atacul de ieri a postat acest adevăr dulce-amar: „Am deja coșmaruri recurente cu chiria pe care abia mi-o permit, cu extenuarea și stresul cauzate de munca peste program, sunt obsedat să întâlnesc măcar o femeie care să nu fie ciudată, și mă sperie îngrozitor că îmbătrânesc în orașul ăsta singuratic. În plus, am făcut ulcer. Dacă teroriștii cred că pot să mă sperie mai tare decât sunt deja, ce să le zic, mult succes cu asta! În ceea ce privește anxietățile de zi cu zi, mi-e teamă că teroriștii vor trebui să-și ia frumos un bon de ordine și să se așeze la coadă.”

Sau poate v-o doriți pe Mary Fisher, o secretară din Brixton, care a scris: „Trăiesc într-o grădină minusculă pe care o împart cu doi programatori de 45 de ani, iar astăzi am schimbat trei autobuze până la muncă, după care am plătit 12 lire pentru un senviș dubios servit într-o patiserie oribilă.  Am de a face cu rahatul londonez zilnic, sunt imposibil de înfrânt.”

Și, într-adevăr, dacă învățăm cum să nu ne mai fie frică, suntem imposibil de înfrânt.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: