Puținele secvențe pe care le-am văzut la televizor din timpul Congresului PSD mi-au creat impresia că într-adevăr asist la cel de-al cincisprezecelea congres al PCR, pe care Ceaușescu nu l-a mai apucat. Aceeași solemnitate, aceleași aplauze nesfârșite, aceleași figuri principale pe care le știu parcă de-o veșnicie, aceeași unanimitate… A fost un congres care n-a produs surprize și nici emoții deosebite, un congres la care aranjamentele de culise fuseseră făcute cu mult înainte. Singura surpriză pentru mine a fost Adrian Năstase, pe care n-aș fi crezut în ruptul capului că o să-l văd la acest congres. După cele câteva luni petrecute în pușcărie, și nu comentez nicicum dacă a fost sau nu vinovat, pentru că trebuie să creditez justiția cu ce e al ei, adică cu o hotărâre definitivă și irevocabilă, n-am crezut că va dori să reintre în circuitul politic atât de repede. Ba, chiar am crezut că n-o să-i mai trebuiască în veci politică, după ce experiență dezastruoasă a avut. Sigur că nu mizam pe faptul că se va retrage în munți și va medita la nemurirea sufletului, dar nici să-l văd intrând în aplauzele partidului într-o sală plină ochi persoane al căror discurs despre justiție începe cu reforma…

Chiar dacă mulți l-au aplaudat, sunt sigur că au fost și mai mulți care s-au întrebat ce mai caută „elefantul”  în viața publică a partidului? La inteligența lui, pe care și dușmanii i-au apreciat-o, ar fi trebuit să sară peste acest eveniment stânjenitor pentru el. Dar, ca de multe alte ori, m-am înșelat, iar Năstase a dovedit că n-a învățat nimic din experiența trăită dincolo de gratii. O revenire a lui în prim-planul politicii mari cred că este imposibilă, pentru că oameni de genul Dragnea și alții nu i-ar mai permite așa ceva, chiar dacă în public îl aplaudă și-l alintă spunându-i… Adriane! Dar, fiecare pe limba lui piere și nu-i port eu de grijă lui Năstase și nici nu sunt responsabil de imaginea lui. Până la urmă e greu și pentru el: să fii cine a fost el și să te trezești în zeghe parcă nu poți să realizezi că ai pierdut tot ceea ce-ți conferea dreptul de a fi mai presus de lege… Așa e roata vieții.

Parcă se gândea bietul Călinoiu al nostru că va ajunge așa mare în partid înainte de a-l avea pe premier în parohia lui? Nici pomeneală! Era sortit să îmbătrânească cel mult președinte de consiliu județean, sau un agronom respectabil care n-a excelat niciodată în profesia sa și care s-a hotărât la pensie să-și îngrijească propria livadă de pomi din spatele casei sau în cazul lui al căsoaiei… Dar, așa e roata vieții!