Cel mai bogat ministru din cabinetul Tudose

Cel mai bogat membru al Executivului condus de Mihai Tudose este ministrul pentru IMM-uri, Ilan Laufer, anunţă Mediafax. Acesta are şapte apartamente în Bucureşti, cu suprafeţe între 77 şi 105 metri pătraţi, şi o casă de 803 metri pătraţi în localitatea ilfoveană Corbeanca. Laufer şi-a mai trecut în declaraţia de avere două terenuri în Corbeanca, dar şi un autoturism de lux marca Mercedes Benz clasa S şi o motocicletă Yamaha. Ilan Laufer mai are trei ceasuri în valoare totală de 17.000 de euro şi sume de bani pe care le-a împrumutat şi urmează să le recupereze, 73.000 de euro şi 158.000 de lei. Laufer are însă şi o datorie la bancă, de 250.000 de euro, scadentă în anul 2028.

Vizualizări: 4,191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: