Cel mai lung tren de călători din lume

Un tren format din 100 de vagoane care au atins împreună lungimea de 1.910 metri a parcurs cei 25 de kilometri dintre Preda şi Alvaneu, pe tronsonul de munte inclus în patrimoniul cantonului elveţian Grisons.

Cursa-record a dus trenul pe un traseu alpin provocator. În cele aproximativ 45 de minute de coborâre, căderea a fost de aproape 800 de metri.

Au fost traversate două tuneluri elicoidale şi faimosul viaduct Landwasser, un pod de piatră uluitor peste un defileu.

Trenul, cu o greutate de 3.000 de tone, a fost condus de şapte mecanici, în timp ce la bord se aflau şi 21 de tehnicieni, precum şi 150 de invitaţi.

Prilejul a fost împlinirea a 175 de ani a căilor ferate elveţiene, care este sărbătorită în 2022.

Evenimentul şi-a propus să atragă atenţia asupra Graubünden şi a întregii Elveţii prin promovarea turismului, scrie mediafax.ro.

Vizualizări: 2,350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: