Celebrul târg de la Godinești, la a 118-a ediție

Zeci de fermieri și comercianți sunt așteptați marți și miercuri la Godinești, la târgul anual de animale, eveniment devenit tradiție la nivel local. În paralel cu târgul de animale se va desfășura și un bâlci, cu parcuri de distracție și terase cu mici și bere. Evenimentele se vor desfășura în zona Grindul Godineștiului. „Este un bâlci vechi de 118 ani și mereu s-a ținut numai pe 1 și 2 august. Vin cetățeni din toată țara pentru a face schimb de cai, vaci, sau păsări. După ce fac tranzacțiile, există un loc special amenajat unde fac aldămașul”, a declarat Coman Aurariu, primarul comunei Godinești. „Aldămașul” este obiceiul comercianților și vechilor negustori de a mânca și a bea ceva, după încheierea unei tranzacții.

Bâlciul se va desfășura în același loc unde a avut loc și festivalul folcloric, anul acesta. La bâlci vor fi prezenți o mulțime de comercianți, cu tiribombe, tobogane, terase cu produse alimentare, dar și cu diverse obiecte pe care le scot la vânzare. Este cel de-al doilea an în care autoritățile nu mai percep taxe pentru comercianți, sperând ca astfel să mărească de la an la an numărul de participanți.

Cel mai așteptat moment este cel în care fiecare fermier își va etala animalele proprii. „Multă lume știe din străbuni că se organizează târgul. Avem loc unde să țină animalele legate, dar este și un loc împrejumuit unde pot fi ținute libere. Vor veni crescători din Bistrița Năsăud, din Sibiu și din Hațeg, dar și mulți din zona Baia de Aramă. Vin cu animale de rasă, cu exemplare rare. Într-un an am avut și de la Sfântu Gheorghe”, a mai spus primarul din Godinești. 

Cetățenii prezenți la târg vor putea „să dea” și hore de pomană în memoria rudelor decedate. Formația de la Pîrîul de Pripor va veni în mijlocul petrecăreților și va face onorurile.

Galerie foto


Vizualizări: 4,982

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: