Centre de permanenţă, la Târgu Jiu

Medicii din Târgu Jiu au solicitat înfiinţarea unor centre de permanenţă pe raza municipiului la care să fie arondate şi localităţile limitrofe. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj spune că legislaţia permite funcţionarea unor asemenea centre chiar şi în localităţile unde există spitale sau alte unităţi sanitare.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj va demara demersurile pentru înfiinţarea unor centre de permanenţă la Târgu Jiu, în urma solicitărilor medicilor din municipiu. De asemenea, la secretariatul instituţiei au mai fost depuse cereri de înfiinţare a cinci astfel de centre în Căpreni, Prigoria, Godineşti, Tismana şi Bâlteni. “Zonele în care se înfiinţează centre de permanenţă sunt stabilite de Direcţia de Sănătate Publică, cu acordul Casei de Asigurări de Sănătate şi al consiliilor locale. În momentul de faţă avem solicitări pentru înfiinţarea unor centre de permanenţă atât la Târgu Jiu cât şi în alte localităţi din judeţ. Legislaţia nu interzice înfiinţarea lor în localităţile unde există spitale sau centre medicale”, a declarat Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

SĂNĂTATE

În prezent, la nivelul judeţului funcţionează cinci centre de permanenţă la: Mătăsari, Peştişani, Cătunele, Samarineşti şi Logreşti. De asemenea, în Gorj se mai desfăşoară activitate medicală şi în patru centre de sănătate: Mătăsari, Logreşti, Căpreni şi Săuleşti.

PROGRAM

Centrele de permanenţă funcţionează în regim de gardă. În zilele lucrătoare, garda se instituie între orele 15.00- 8.00 şi numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, garda începe de la ora 8.00 şi durează 24 de ore.  

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: