Cerere mare de sânge, donatori puţini

Perioadă grea pentru cadrele medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu. Numărul donatorilor a scăzut dramatic, medicii abia făcând faţă cererilor de sânge. A fost făcut un nou apel către populaţie.

„Luna august întotdeauna ne pune problema unui număr scăzut de donatori. În afară de luna decembrie, cred că este luna cu cel mai crescut consum de sânge şi cu multe solicitări din partea spitalelor. Reuşim cu mare, mare greu să facem faţă cererilor de sânge. Din păcate, ne confruntăm cu o lipsă mare pe grupele A2 RH negativ şi B3 RH negativ. Foarte mulţi bolnavi cu solicitări crescute de sânge şi, aceste grupe fiind rare, nu reuşim fără ajutorul aparţinătorilor să acoperim acest necesar”, a declarat medicul Nicoleta Căluţoiu, directorul centrului.

Donatorii au beneficii dacă îşi dau sângele pentru salvarea de vieţi omeneşti. „În primul rând, gestul pe care îl fac e un beneficiu sufletesc enorm. Se ştie că din acea unitate de sânge se pot salva trei sau cinci vieţi. E un lucru mare. De altfel, beneficiază de o zi liberă plătită de la serviciu, pentru că după actul donării este necesară o anumită perioadă ca să se refacă organismul, un pachet de 7 tichete valorice care le pot consuma oriunde, în orice magazin, un set de analize, reducere la abonamentul transportul în comun. Şi, important, aceste analize pe care noi le facem în special pentru determinarea virusurilor hepatice”, a explicat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.

De asemenea, medicii au spus că au observat o incidenţă crescută în ceea ce priveşte hepatita B şi, mai nou, a hepatitei C la donatorii care se prezintă pentru prima dată la centru.

Vizualizări: 605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: