Certificatele de carbon "mănâncă" profitul CEO

Certificatele de dioxid de carbon reduc profitul la Complexul Energetic Oltenia. Deja, preţul unui certificat a explodat şi a ajuns la 23 de euro. Compania estimează că mai are nevoie, pentru acest an, de circa 13 milioane de certificate de CO2.

Nu doar preţul certificatelor de dioxid de carbon atârnă greu în contabilitatea companiei energetice. „Creşterea preţului certificatelor de CO2 este una dintre cauzele care au determinat diminuarea profitului CE Oltenia în primul semestru 2018 faţă de primul semestru 2017, alte cauze fiind scăderea producţiei de energie electrică în conformitate cu solicitările Dispeceratului Energetic Naţional pentru intrarea în sistem a energiei produse pe bază de cărbune, scăderea preţurilor medii pe piaţa de energie electrică, înregistrarea de pierdere financiară din diferenţele de curs valutar (la creditele accesate pentru proiectele de mediu implementate pentru conformarea cu prevederile directivelor europene) şi creşterea amortizării mijloacelor fixe, ca urmare a aplicării noilor reglementari contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară – IFRS începând cu 01 ianuarie 2018”, anunţă oficialii companiei.

Managerul CE Oltenia, Sorin Boza, admite că această creştere a preţurilor certificatelor de CO2 va genera pierderi pentru orice producător de energie pe bază de cărbune.  „Astăzi (n.r. luni) a atins 23 de euro. Este inimaginabil! Costurile pur şi simplu au explodat. Ne afectează ca şi cost de producţie, cotă de piaţă pe care o putem avea.  Pierderile vor putea fi recuperate începând din trimestrul I 2019, pentru care CE Oltenia are deja încheiate contracte la preţuri care vor echilibra lichidităţile companiei”, a mai declarat Boza.

Vizualizări: 1,661

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: