Cetățenii afectați de aerul poluat ar putea primi despăgubiri

Parlamentul European vrea ca cetățenii afectați de aerul poluat să primească despăgubiri de la autoritățile care nu au luat măsuri. Este o nouă directivă adoptată de deputați, în plen, la Strasbourg.

29.000 de români mor anual prematur din cauza calității proaste a aerului, conform Agenției Europene de Mediu.

Noua directivă votată de Parlamentul European reglementează limite mai stricte în privința prezenței particulelor fine în aerul respirabil, care afectează sănătatea oamenilor. Dacă aceste limite sunt depășite, cei afectați, dar și ONG-urile pot merge în instanță să ceară despăgubiri din partea autorităților care nu au luat măsuri.

Totodată, noua directivă impune autorităților să fixeze aparate de măsurat calitatea aerului în locurile cele mai circulate. În România, din cele 182 de stații de măsurare, 83 sunt nefuncționale, iar rețeaua de monitorizare a calității aerului este criticată de Comisia Europeană.

Ca orice directivă europeană, ea trebuie aplicată și în România doar că țara noastră a fost deja trimisă în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea legislației privind calitatea aerului. Conform Agenției Europene de Mediu, 29.000 de români mor din cauza poluării aerului. Cele mai afectate orașe sunt Timișoara, Brașov, Cluj și Iași, scrie Pro TV.

Vizualizări: 1,081

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: