Cetăţenii din Bustuchin au învăţat să se implice în viaţa comunităţii

Primăria Bustuchin a implementat un proiect în parteneriat cu Asociaţia Euro-House Bustuchin şi Asociaţia Aurora Hurezani din care cetăţenii celor două comunităţi au avut numai de câştigat. Mai exact, proiectul şi-a propus să dezvolte capacitatea comunei Bustuchin, să mobilizeze cetăţenii şi instituţiile în vederea construirii unui cadru coerent de acţiune privind alocarea judicioasă a resurselor locale pe bazele participării comunitare pentru dezvoltare locală. Proiectul a demarat la 1 iulie 2014 şi s-a încheiat pe 30 septembrie 2015, finanţarea acestuia fiind de 72.860 euro. În tot acest timp, au avut loc acţiuni de consultare a cetăţenilor şi promovarea intereselor acestora în faţa autorităţilor locale. ”Astfel, s-au instituit mecanisme funcţionale de întâlniri de lucru, dialog şi de dezbatere între aceste structuri şi autorităţile locale, prin care problemele şi soluţiile cetăţenilor din comunele Bustuchin şi Hurezani ajung într-o modalitate structurată în procesul decizional al autorităţilor locale. Rezultatele proiectului sunt incluse într-o broşură cu scopul de a ghida în viitor și alte comunităţi în fructificarea acestor experienţe benefice la nivelul întregii ţări”, a spus managerul proiectului.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: