Chiriaşii din barăcile ACH, evacuaţi până sfârşitul lunii

Chiriaşii din barăcile ACH vor fi evacuaţi peste aproximativ două săptămâni. Iulian Băloi, proprietarul terenului, le-a mai acordat un răgaz pentru a se muta, deşi executarea silită fusese programată pentru data de 2 aprilie. Din cele 98 de familii care au ocupat barăcile, doar 60 şi-au depus dosarele la primărie în vederea obţinerii unei locuinţe sociale. Restul deţin terenuri, case şi apartamente. Cu toate că au posibilitatea de a se muta la bloc, unii spun că preferă să locuiască aici întrucât se simt mult mai bine la curte.

Executarea silită a chiriaşilor din barăcile ACH va avea loc spre sfârşitul acestei luni. Deşi acţiunea fusese programată pentru data de 2 aprilie, Iulian Băloi, proprietarul terenului, le-a mai acordat un răgaz de o lună. “Deşi executarea silită trebuia să aibă loc la sfârşitul anului trecut, am reprogramat acţiunea pentru data de 2 aprilie. Cu toate acestea, i-am mai păsuit pe oameni pentru a se putea muta. Intenţionăm ca în aproximativ două săptămâni să-i evacuăm din barăci. Data exactă va fi stabilită de executorul judecătoresc în funcţie de programul său”, a declarat Iulian Băloi. Dreptul de proprietate al acestuia a fost recunoscut de magistraţii gorjeni printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Din cele 98 de familii care au ocupat barăcile ACH, doar 60 şi-au depus dosarele în vederea obţinerii unor locuinţe sociale din partea Primăriei Târgu Jiu. “Doar 60 de familii şi-au depus dosarele în vederea obţinerii unei locuinţe. Aproximativ 10 familii au fost deja mutate de către ACH în alte colonii din apropierea şantierelor. Unii au fost depistaţi că au terenuri şi locuinţe în Târgu Jiu, Tismana, Baia de Aramă, Peştişani şi Vrata (Mehedinţi). De asemenea, 15 titulari de locuinţe nu au încheiat niciodată contracte cu primăria şi nu au plătit nici un leu chirie pentru ele", a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu. 

Au case, dar le place la curte

Deşi au posibilitatea să se mute la apartament, unii dintre chiriaşii barăcilor din ACH spun că le place să locuiască la curte. “Am avea posibilitatea să ne mutăm la apartament, însă ne place să locuim mai mult la curte. E mult mai bine pentru copii. Părinţii mei au un apartament care a fost închiriat până de curând, însă noi am investit foarte mult în baracă. În plus, această locuinţă este foarte aproape de serviciul meu şi al soţiei. Eu sunt cadru medical, iar soţia este contabil, amândoi lucrând <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Penitenciar. Am înţeles că se va pune problema să mai putem locui aici până când se termină anul şcolar al copiilor”, a declarat Viorel Roşoiu, chiriaş. La rândul său, proprietarul terenului spune că a ajuns să se împrumute la bănci pentru a plăti impozitul unui teren de care nu se poate folosi. “Eu fac eforturi şi mă împrumut la bănci pentru a putea plăti impozitele unui teren de care nu mă pot folosi. S-au încasat chirii de către primărie, iar eu nu am beneficiat nici măcar o compensare cât de mică la plata impozitului. Avem de plătit un impozit de peste 2,3 miliarde de lei vechi cu penalităţi cu tot. Lunar, mie şi fraţilor mei ni se opreşte din pensii peste 4 milioane de lei vechi le fiecare. Ştiu că mulţi dintre chiriaşii barăcilor au locuinţe pe care le închiriază şi stau aici pentru a face rost de bani în timp ce eu si familia mea abia reuşim să ne achitam datoriile către stat, a declarat Iulian Băloi. Proprietarul terenului a mai precizat că după ce va demola toate barăcile îi va da terenului o altă destinaţie.

PLANURI

Foarte mulţi chiriaşi spun că se vor muta în locuinţele ce le vor fi date de către Primăria Târgu Jiu. “De şapte ani locuiesc aici şi ştiu că ne va da primăria locuinţe sociale. Când le vom primi ne vom muta”, a declarat Ecaterina Stan, pensionară. În această vară, municipalitatea va repartiza peste 100 de locuinţe sociale, însă acestea sunt solicitate de aproximativ 3.000 de familii. Acestea vor fi în zona Narcise şi Ciocârlău.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: