Chirurgul Neață, reținut pentru 24 de ore. „Doamne, ferește-mă de procurori”

Medicul chirurg Gheorghe Neață a fost reținut, pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită în formă continuată.

Procurorii au efectuat astăzi o percheziție la cabinetul medicului din cadrul Spitalului Județean de Urgență, fiind găsite sume de bani în valoare totală de 71.000 de lei. Banii (lei, euro și lire sterline) erau depozitați într-un dulap din lemn. Au mai fost găsite și alte numeroase bunuri, respectiv băuturi alcoolice, parfumuri, țigări, cafea, cu privire la care există suspiciunea că proveneau din infracțiunea de luare de mită.

Până în prezent s-au probat în cauză 13 infracțiuni de luare de mită, susțin procurorii.

„Inițial au existat patru denunțuri, patru martori denunțători care au conturat faptul că medicul chirurg respectiv condiționează actul medical, pretinzând și primind sume de bani. Ulterior, potrivit probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit că este real ceea ce s-a semnalat inițial, iar în perioada 6-16 iunie, din administrarea parțială a probatorului, a rezultat că medicul chirurg respectiv a primit sume de bani și diferite bunuri de la nouă persoane. Până în prezent au fost probate 13 infracțiuni de luare de mită. Urmează ca în perioada următoare să fie evaluat materialul probatoriu, administrat ulterior și datei de 16 iunie 2021 până astăzi, când s-a efectuat, în baza mandatului emis de judecător, percheziția domiciliară, la cabinetul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Municipiul Târgu Jiu”, a declarat Cristina Ciobanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Medicul Neață nu pretindea o anumită sumă de bani, spun anchetatorii, însă era nemulțumit dacă primea prea puțini bani.

„De pildă, în data de 11 iunie, medicul, după ce primește un plic de bani de la un bărbat care părăsește biroul, poartă cu voce tare următorul monolog. «ce făcu... subțire de tot, 4..., 5...6, aaa, bun mă! Buuun! Mi-a dat 5 milioane, hai... păi da. Șase. Normal, trebuia să fie 6. Păi da... moșu, doar n-ai vrea moșu... moșu trăiește.... mă așteptară 6. Mă așteptară 6!”, potrivit interceptărilor.

Medicul avea un ritual, în fiecare zi spunând cu voce tare o rugăciune în cabinetul său. „Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulți, bine lui A.... ferește-mă de boală, ferește-mă de procurori”, au mai arătat procurorii.

Medicul Gheorghe Neață deține, potrivit declarației de avere, depozite bancare în cuantum de peste 1,4 milioane de lei.

Vizualizări: 12,359

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: