Voia vacanță pe banii CE Oltenia

Un fost membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia voia să aibă parte de o vacanță pe banii companiei.

Ovidiu Bălăcescu a câștigat în Gorj, la instanța de fond, procesul prin care a solicitat să-i fie achitați peste 42.000 de lei, obiectul dosarului fiind „pretenții”.

Fostul director s-a plâns judecătorilor că a fost schimbat din funcție și nu a beneficiat de tot concediul de odihnă, cerând „compensarea în bani a 28 de zile de vacanță restante”.

La începutul anului, Tribunalul Gorj a admis cererea de chemare în judecată și a obligat CE Oltenia la plata sumei de 42.242 lei. „Suma a fost determinată prin scăderea din totalul sumei cuvenite pentru zilele de vacanță neefectuate (55.833 lei pentru un număr de 37 zile) a sumei de 13.591 lei (contravaloarea celor 9 zile care i-au fost compensate în bani reclamantului în anul 2020)”, a motivat instanța.

Imediat, CE Oltenia a declarat apel împotriva acestei sentințe. Conducerea societății, prin Comitetul de Nominalizare și Remunerare, abilitat cu soluționarea unor astfel de solicitări, a recomandat Directoratului respingerea cererii lui Bălăcescu. Motivul e unul simplu. Contractul de mandat nu conține prevederi referitoare la compensarea valorică a zilelor de vacanță neefectuate până la încetarea mandatului.

În plus, a arătat CE Oltenia, „nici dispozițiile contractului de mandat, nici Legea nr. 31/1990 a societăților, nici Codul civil nu prevăd compensarea în bani a zilelor de vacanță”.

Pe 24 iunie, Curtea de Apel Craiova a admis apelul companiei. „Admite apelul. Schimbă sentința, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Curtea de Apel Craiova”, se arată în sentința instanței.

Fostul director Bălăcescu a fost schimbat din funcție la începutul lunii aprilie, anul trecut, alături de Sorinel Boza și Dan Vasile, înainte de încetarea mandatului.

Vizualizări: 7,587

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: