Cinci excavatoare miniere deblocate

Veste bună dată de managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, între două negocieri cu sindicatele. Marți au fost obținute acordurile necesare de la fondurile forestiere pentru defrișări în vederea extinderii carierelor. „Vom debloca încă cinci excavatoare în carierele Roșia și Tismana”, a spus Boza la TV Sud, menționând că mai sunt necesare unele demersuri la Ministerul Mediului.

La începutul anului erau 12 excavatoare fără front de lucru din cauza lipsei exproprierilor sau a lipsei aprobărilor pentru defrișări. Unul a fost deblocat, două sunt în curs de deblocare, urmând cele cinci de la Roșia și Tismana. (A.A.)

Vizualizări: 2,854

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: