Cine a plătit pentru Pandurii, Walter sau Becali?

Gigi Becali a confirmat că au apărut unele neînţelegeri privind transferul sumei de 400.000 de mii de euro în contul Pandurilor. Conform înţelegerii iniţiale, banii ar fi fost viraţi dacă gorjenii i-ar fi oferit garanţie pe jucătorii Chiricheş şi Brata, urmând ca, în cazul în care Condescu ar fi returnat banii la sfârşitul campionatului, cei doi să se întoarcă sub comanda lui Grigoraş. Chiricheş s-a deplasat chiar la Bucureşti dar nu a semnat nici cu Dinamo cum s-a zvonit iniţial şi nici cu Steaua. Aseară a apărut un alt zvon, confirmat parţial de Dumitru Dragomir, cum că banii respectivi au fost viraţi de patronul celor de la U Cluj, Florian Walter în contul unei datorii către Pandurii.

Dumitru Dragomir a confirmat aseară în mod oficial că meciul Dinamo - Pandurii se va disputa vineri la ora 20:30. "Datorită hârtiei primite la 23:57, meciul Dinamo - Pandurii se va juca. Le-am cerut să îmi trimită forma de plată, ambelor formaţii. Acum, mi-a dat telefon Nicolae Badea şi mi-a spus că au încheiat factură pentru 16 milioane de lei. Nu ştiu cine le-a dat bani Pandurilor. S-ar putea să fie bani veniţi de la Florian Walter, în contul transferului lui Marius Popa”,  a explicat Dragomir: „Nu s-ar fi jucat niciodată acest meci, dacă era după Condescu. Este un om cu care este foarte dificil de discutat. Sâmbătă, eu l-am convins să accepte o soluţie, pentru că nu are nici o şansă să scape de liga a III-a, iar asta nu ar fi fost deloc bine pentru el, pentru că echipa e a oraşului".

Becali cu povestea lui

Oficialul LPF a explicat că Pandurii Târgu Jiu virase de 2-3 zile în contul FC Dinamo suma de 400.000 de euro. "Nu s-a dus cu niciun ban Condescu marţi seară la Dinamo. Avea Condescu 400.000 de euro în geantă? Pe ce lume trăiţi? Şi nu s-a dat niciun jucător. Banii erau daţi de 2-3 zile, numai că trebuia să dea un telefon să îi deblocheze banca. Să zică «Da» sau «Nu» la telefon. E o procedură financiară. De exemplu tu îmi pui la mine în cont nişte bani, dar eu nu pot să îi iau niciodată până nu zici tu", a mai precizat Dragomir.

Gigi Begali spune că şi el a încercat să ajute şi chiar a fost noaptea la Computerland pentru a discuta cu Badea, dar nu a reuşit să-l convingă pe Chiricheş să semneze. "I-am dat numai 200.000 plus TVA dar unul dintre jucătorii pe care îi voiam garanţie, Chiricheş, nu vrea să semneze cu Steaua. Înţelegerea era să primesc banii înapoi la sfârşitul campionatului şi jucătorii să rămână la Pandurii. M-am enervat la negocieri pentru că nu mai înţelegeam nimic, Chiricheş cerea bani în plus să semneze şi nu voia nici la Dinamo nici la Steaua. I-am zis să îşi bage minţile în cap şi să semneze, dar a zis că până la urmă o să semneze, însă nu îi place presiunea! 'Nu e frumos aşa cu presiune nea Gigi', mi-a zis Chiricheş şi m-a impresionat!".

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: