Cine deţine energia pune preşedinţi?!

Declaraţia ministrului Adriean Videanu legată de privatizarea managementului celor două companii energetice naţionale care se vor înfiinţa a stârnit mari emoţii în jurul entităţilor care se vor forma. Nu zicem că declaraţia ar fi oportună dacă avem în vedere că ministrul vrea să privatizeze ceva ce încă nu a înfiinţat. Mai mult, nici nu sunt semne sigure că se vor  înfiinţa vreodată, având în vedere interesele uriaşe din jurul tuturor entităţilor  producătoare de energie electrică la preţuri dintre cele mai diferite. Dar, trecând peste faptul că s-a pus iar carul înaintea boilor şi toată lumea se miră de ce nu merge carul, nu putem să nu ne întrebăm de ce a făcut ministrul o astfel de declaraţie la care teoretic nu l-a împins nimeni, având în vedere că „naşterea” companiilor este încă în dezbatere publică?

Înfiinţarea companiilor ţine în mare măsură de aprobarea Consiliului Europei, devenit, de când am intrat în Europa, un fel de prim Guvern care ne dă peste mâini de câte ori nu ne aliniem politicilor stabilite la Bruxelles. Să nu fi avut Guvernul măcar aprobarea de principiu a organismului amintit? Greu de crezut, dacă avem în vedere că  „strângerea” tuturor unităţilor producătoare de energie electrică n-a fost iniţiativa lui, ci a guvernului Tăriceanu, care le vroia pe toate într-o singură companie pentru care a şi emis o hotărâre de guvern în legislatura trecută. Să se fi schimbat optica europenilor în aşa fel încât ce era bun pentru România în urmă cu câteva luni nu mai este bun acum? Să creadă Europa că decât două companii de stat care ar putea deveni jucători pe piaţa energiei, mai bine mai multe companii private care să se macine încet până nu mai rămâne nimic de ele şi vom deveni definitiv dependenţi  de alte state sau structuri?  Să-şi fi amintit cineva de proverbul care spune că cine deţine energia pune preşedinţi? 

Dacă varianta este adevărată, atunci declaraţia ministrului Videanu legată de privatizarea managementului celor două entităţi nenăscute vine ca o concesie făcută forurilor europene şi care s-ar traduce cam aşa: nu putem privatiza şi energia de care depinde independenţa statului român, dar uite, privatizăm managementul acestora pe care, dacă-l scoatem la licitaţie, îl va putea prelua oricine din lumea asta. Dacă teoretic privatizarea managementului acestor companii este un lucru bun, pentru că tot teoretic s-ar elimina amestecul politicului care a produs adevărate ravagii economice în toate structurile energiei, totuşi acest tip de privatizare are menirea de a ne pune să ne învârtim în căldare. De ce? Pentru că vechii căpuşari şi panglicari cu nume de „băieţi deştepţi” le-ar putea prelua pe toate sub tutela lor prin participarea la licitaţie.

Că s-au gândit deja la aşa ceva o dovedeşte faptul că cei mai deştepţi dintre băieţii deştepţi şi-au trimis deja în teritoriu oameni pentru naturalizare, în timp ce la Bucureşti şefii lor fac joc de gleznă pentru a se antrena la startul privatizării anunţate.  Corneliu Vişoianu (pe numele său adevărat, purtat până în 1999, Corneliu Silviu Zugravu Zamfirescu) şi-a făcut de anul trecut apariţia în Gorj, judeţul cu ponderea cea mai mare  de cărbune şi termocentrale. Ca să nu stea degeaba a mai şi candidat pentru Camera Deputaţilor. Probabil că nu-şi propusese să câştige neapărat deputăţia, ci doar să-şi demonstreze  abilitatea de mare maestru combinator în afacerile cu energie derulate pentru „fratele” Buzăianu şi „fratele”Tăriceanu. Consiliat şi de „fratele” Boştină şi asociaţii, ar putea să dirijeze ceea ce a mai dirijat şi la Porţile de Fier I şi II. Dacă avem în vedere că a plecat în viaţa vizibilă  de la cabinetul premierului Ciorbea şi a ajuns la uşa cabinetului lui Condescu credem că este într-adevăr pe cai mari şi, chiar dacă nu i-a reuşit joaca de-a deputăţia, poate-i reuşeşte până la urmă joaca de-a preşedintele de filială, că tot e postul gol la Gorj! Totul e să-şi schimbe caii, că ăia pe care-i are acum sunt cam obosiţi şi au măselele tocite!

Vizualizări: 265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: