Ciobanii din Novaci pleacă să-şi vândă mieii la Petroşani

Tot mai mulţi ciobani din Novaci preferă să plece la Petroşani pentru a-şi vinde mieii pentru că acolo sunt mai puţini comercianţi. Potrivit primarului Pantelimon Todea, la punctul de tăiere din Novaci s-au instalat foarte puţine familii de ciobani semn că vânzările merg foarte prost. Cu toate acestea, ciobanii refuză să lase la preţ şi preferă să plece în alte judeţe unde carnea de miel e la mare căutare.

Carnea de miel se vindea ieri dimineaţa la Novaci cu 25 de lei kilogramul. Cert este că la punctul de tăiere amenajat în piaţa din Novaci, erau instalate numai câteva familii de ciobani dezamăgite de lipsa de cumpărători. Potrivit primarului, mare parte din ciobani au preferat să plece în judeţe ca Hunedoara pentru a-şi sacrifica mieii pentru că la Gorj nu mai e bătaia de altă dată. „Am fost la punctul de tăiere şi vă spun că erau o singură camionetă şi două sau trei familii care tăiau. Ciobanii din Novaci am văzut că cer 25 de lei pe kilogram însă oamenii vin, întreabă şi pleacă. Ieri până în ora 14.00 nu au vândut nimic. Majoritatea pleacă la Petroşani iar ceilalţi ţin mieii, îi înţarcă şi îi dau la toamnă”, a declarat Pantelimon Todea, primarul din Novaci.

Doi lei taxa de asomare la Novaci

Dacă anul trecut au fost sacrificaţi la Novaci peste 400 de miei, anul acesta ciobanii spun că numărul mieilor care vor fi tăiaţi nu va depăşi 250. „Ce să fac, asta facem de când ne ştim, oamenii cumpărau altădată carne de miel numai de la Novaci că suntem renumiţi ca ciobani buni, acum vânzările stau foarte prost. Nici noi nu putem lăsa la preţ că este munca noastră, mulţi ciobani se mai duc şi la Petroşani în speranţă că o să se vândă mai bine”, a declarat Petre Corlan, cioban. Primăria Novaci a amenajat în apropierea pieţei un punct de tăiere a mieilor autorizat de Direcţia Sanitar-Veterinară. Punctul de tăiere este prevăzut şi cu asomator şi sursă de apă însă ciobanii nu s-au înghesuit să prindă loc. „Le-am creat cele mai bune condiţii, nici taxa de asomare nu este foarte mare, am auzit că în alte părţi este cinci lei, la Novaci este doi lei de miel. Anul acesta o să stăm cam prost de Paşti”, a adăugat Pantelimon Todea.

20 de lei, direct de la stână la Cărbuneşti

Primăria Târgu Cărbuneşti nu a primit autorizaţie sanitar veterinară în vederea sacrificării mieilor deoarece nu are asomator. De asemenea, lipsa unui spaţiu amenajat corespunzător a reprezentat o altă cauză îi determină pe ciobanii să-şi vândă mieii direct de la stână. “Nu mi-a permis buzunarul să fac această investiţie. Am de asigurat mai multe cofinanţări la proiecte importante, iar amenajarea unui spaţiu pentru sacrificarea mieilor ar fi costat peste 200 de milioane de lei vechi. La această sumă se adaugă şi achiziţionarea asomatorului pentru care s-ar fi cheltuit 1000 de euro. În cazul în care făceam aceste investiţii, ciobanii din zona Cărbuneşti- ului creşteau preţul cărnii de miel deoarece erau nevoiţi să-mi plătească o taxă pentru asomare”, a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti. Astfel, ciobanii îşi sacrifică mieii în mod tradiţional şi îi vând de la stână. “În apropierea oraşului există vreo trei turme, iar mieii se vând direct de la stână. În aceste condiţii preţul este mult mai mic decât în alte zone. În prezent, mieii se vând la 20 lei/kg”, a mai precizat Mihai Mazilu.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: