Ciocolată de casă fără zahăr

Ciocolata este unul dintre dulciurile preferate la români, însă în același timp este și unul care poate dăuna sănătății, mai ales dacă are un conținut mare de zahăr. Ca să evitaţi acest pericol pentru sănătate, există o variantă sigură, ciocolata de casă fără zahăr.

O reţetă de ciocolată de casă fără zahăr are în compoziția sa următoarele ingrediente: unt de cacao (125 de grame), ulei de cocos (125 de grame), pudră de cacao (125 de grame), miere naturală (125 de grame), arome (vanilie, scorțișoară, esență de rom, etc., în funcție de preferințe). Uleiul de cocos și untul de cacao se topesc înainte, iar apoi se amestecă cu restul ingredientelor până se obține o compoziție omogenă care va fi turnată într-o formă de ciocolată și ținută la rece timp de câteva ore.

Există şi reţete care nu conţin nici măcar îndulcitorii naturali. Pentru o astfel de reţetă aveţi nevoie de: 250 de grame de lapte praf neîndulcit, 200 de grame de pudră de cacao, 100 mililitri de ulei de cocos, 100 mililitri de apă fierbinte și 50 de nuci prăjite ușor. Această rețetă este mult mai ușoară decât prima pentru că tot ce trebuie să faceţi în acest caz este să mixaţi la un loc ingredientele până obțineţi un amestec omogen care se ține ulterior la rece timp de 10 ore.

Puteţi elimina astfel zahărul din rețeta pentru ciocolata de casă și să obțineţi un produs final la fel de gustos.

Dacă aveţi răbdare să citiţii eticheta de pe spatele produsului din comerţ, veţi observa cu stupoare că o ciocolată de  casă de 100 de grame are aproximativ 40-50 de grame de zahăr. Asta înseamnă că jumătate din ciocolata pe care o mâncaţi este doar zahăr. Şi acesta se adaugă la zahărul pe care îl luaţi din alte alimente, chiar și din mezelurile care au o cantitate de zahăr semnificativă.

Vizualizări: 1,619

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: