Ciolaniada USL a dus la amânarea audierii miniştrilor

Bătălia pe ciolan ar putea duce la ruperea USL într-un moment în care nimeni nu se aştepta. După ce au fost stabiliţi miniştri PSD, PNL şi PC, Ponta a încercat să le golească de conţinut pe cele conduse de liberali. Astfel, a vrut să ia Fiscul, Autostrăzile şi companiile energetice în subordinea sa, prin intermediul miniştrilor delegaţi, precum şi serviciul de informaţii al Ministerului de Interne. Practic, Ponta forţează ieşirea de la guvernare a PNL, pentru a putea face o nouă majoritate cu UDMR, agreată şi de preşedintele Băsescu, cu care negociază coabitarea încă din septembrie.

Zvonuri cu duiumul aseară pe posturile tv şi portalurile de ştiri. PSD şi UDMR au negociat în secret o nouă majoritate, în timp ce PNL căuta sprijin la PP-DD. Informaţii negate de lideri din partidele menţionate, dar fără a convinge jurnaliştii.

Cert este că parlamentarii nu au mai putut audia aseară miniştrii propuşi de Victor Ponta, urmând ca audierile să aibă loc astăzi după amiază, iar spre seară să fie votat noul guvern. Asta dacă nu cumva Victor Ponta, premierul desemnat deja de Traian Băsescu, va anunţa o altă majoritate, pentru care se pare că are susţinerea baronilor PSD, care nu văd de ce ar trebui să împartă totul în mod egal cu PNL, mai ales dacă sunt şi alte soluţii.

Atât Crin Antonescu, cât şi Victor Ponta, au negat că ar fi probleme, dar nu au reuşit să dea explicaţii plauzibile pentru amânarea audierilor.  ”Nu am cerut niciun alt minister, nu există şi nu a existat niciun diferend între noi şi PSD”, a spus Antonescu, adăugând că nu a existat “nicio bătălie pe autostrăzi”.

Întrebat dacă s-au cerut garanţii, liderul liberal a răspuns: “Nu există niciun fel de discuţie despre niciun fel de garanţie. Am avut o discuţie de principiu în legătură cu detalii privind atribuţiile miniştrilor. Nu a venit nimeni cu ideea absurdă de a cere garanţii. Încă de la început alianţa s-a bazat sută la sută pe încredere”. Antonescu a spus că USL s-a construit pe încredere, iar această încredere nu a fost încălcată până acum.

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară pentru NewsIn că nu vor fi aduse modificări în lista cu miniştri şi că nici nu a primit astfel de solicitări, infirmând totodată zvonurile potrivit cărora liderii PNL ar fi nemulţumiţi din cauză că unii dintre miniştrii vor fi doar miniştri delegaţi

Întrebat dacă vor fi făcute modificări în lista de miniştri anunţată joi, premierul Victor Ponta a răspuns că nu vor fi modificări, precizând totodată că nu au fost astfel de solicitări. Întrebat dacă au fost astfel de solicitări, având în vedere că au apărut zvonuri potrivit cărora liderii PNL ar fi nemulţumiţi că unii dintre miniştrii plini anunţaţi miercuri vor fi miniştri delegaţi, Victor Ponta a răspuns  „Nici vorbă!”.

SURSE

Surse din PNL au susţinut că liberalii au patru nemulţumiri. Alocările bugetare să fie semnate nu numai de ministrul Bugetului (PSD), cât şi de ministrul Finanţelor. Prefecţii să nu depindă numai de ministrul PSD de la Administraţie. CNADR să rămână la Ministerul Transporturilor (PNL), nu la ministerul Infrastructurii (PSD). ANAF să rămână la Finanţe, să nu treacă în coordonarea premierului.

ENERGIE

O luptă între PNL şi PSD s-a dat şi pe companiile din energie. Astfel, ministrul Economiei (PNL) vrea să aibă putere asupra ministrului delegat al Energiei (PSD), deşi Ponta îl vrea direct în subordinea lui.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: