Circa 140 de salariaţi externalizaţi de la Minprest

O parte din salariaţii Minprest Rovinari, care prestează activitate la cariera Berbeşti-Alunu, sunt preluaţi de complexul energetic din Vâlcea. Este vorba de circa 140 de angajaţi ai Minprest care vor fi preluaţi de firma înfiinţată pe lângă CET Govora, eşalonat, începând din această săptămână. Minprest pierde astfel un contract care aducea venituri lunare de circa 400.000 lei. "Am fost la sfârşitul săptămânii trecute la CET Govora şi am discutat referitor la prelungirea contractului. Şi-au înfiinţat firma lor care va prelua partea de curăţenie, întreţinerea exterioară, curăţenia pe lângă benzi, în general partea necalificată. Au zis că începând cu săptămâna aceasta o să ia câte o echipă de la noi, să înceapă să facă transferul. Din ce am discutat eu, o să preia toţi angajaţii, mai puţin serviciul de PSI şi căi ferate uzinale care sunt servicii calificate şi necesită anumite autorizaţii. Noi avem 179 de salariaţi acolo din care 9 persoane sunt pe partea de căi ferate uzinale şi 28 pe PSI. Deci 142 de salariaţi ai noştri vor fi transferaţi la firma înfiinţată de CET Govora", a declarat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv Rovinari.

Contractul Minprest cu CET Govora expiră miercuri, 30 septembrie.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: