Ciurel către parlamentarii PP-DD: „Nu voi răspunde. Să aştepte!”

Doi parlamentari PP-DD, Tudor Barbu şi Răzvan Rotaru, i-au adresat managerului Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, mai multe întrebări, însă acesta anunţă că nu le va răspunde. Ciurel a declarat la un post local de televiziune că va pune toate informaţiile pe site-ul oficial al companiei.

La câteva săptămâni de la întâlnirea cu cei zece parlamentari, la Instituţia Prefectului Gorj, Laurenţiu Ciurel spune că discuţia a fost activă, vie şi binevenită. Dar, pare să fie deranjat de declaraţiile celor trei parlamentari PP-DD Gorj.

Criticat a fost senatorul Tudor Barbu, care a declarat că Ciurel a recunoscut faptul că în 2012 a avut un profit fictiv. „Sunt domni parlamentari care probabil ar trebui să vină cu un pic de consiliere. Acolo s-a vorbit despre două feluri de profit, din exploatare şi financiar, şi când s-a ieşit din sală s-a spus că Ciurel a recunoscut că a avut un profit fals, profitul financiar fiind un profit fals. De aceea vreau să lămuresc. Nu am spus nicio clipă termenul fictiv sau fals“, a spus Ciurel. În realitate a lămurit doar că nu a pronunţat cuvântul fictiv, dar nu şi cum afectează compania cele două tipuri de profit.

A venit rândul deputatului Răzvan Rotaru. „Domnul Răzvan Rotaru nu a deschis gura acolo, nici o secundă, n-a spus absolut nimic, nici nu am ştiut că există, cred că nici nu-mi mai aduc aminte chipul dumnealui“, a spus Ciurel.

Parlamentarii, trimişi să se uite pe site

Mai mult, după această discuţie, doi dintre parlamentarii PP-DD au trimis la CEO mai multe cereri de informaţii. Ciurel avertizează de pe acum că nu va răspunde solicitărilor acestora. „Nu voi răspunde. Să aştepte! Dânşii mi-au pus acolo un set de patru întrebări, iar în presă au ieşit cu opt. Nu am de gând să le răspund la aceste întrebări, o să pun răspunsul pe site. La cele patru întrebări. Mi-au pus întrebări de genul cu cât am încheiat anul, stadiul investiţiei cu chinezii, cum va afecta economia judeţului, profitul pe primele două luni“, a mai spus acesta la RTV.

Pe site va apărea şi profitul pe primele două luni. „În momentul când s-a spus apăsat, ca din sursă sigură, că suntem pe pierdere nu se terminase calculul. S-a terminat în urmă cu câteva trei zile. Acum avem calculul la leu şi este cum am spus eu, un profit foarte mare, vorbesc de profitul de exploatare, iar profitul financiar este şi mai mare. Vor găsi rezultatul pe site“.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: