Ciurel, despre salariile compensatorii: Nu vrem să ducem cu zăhărelul

Directorul general executiv al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, și-a exprimat încă o dată dorința reducerii salariilor compensatorii în caz de disponibilizare de la 16 la maximum șase. El a mai spus că în bugetul pe 2014 sunt prevăzuți bani pentru 16 salarii compensatorii, însă nu vrea să-i folosească pe toți sperând într-o negociere cu sindicatele pentru o reducere. Mai mult, Laurențiu Ciurel spune că dacă va fi divizată Cariera Berbești nu vor mai fi concedieri colective, dar orice salariat poate pleca la cerere cu șase salarii.

Directorul general al CE Oltenia a declarat că a prevăzut în buget 30 de milioane de lei pentru plăți compensatorii, însă nu crede că vor fi dați toți acești bani. El vrea să negocieze cu sindicatul majoritar o reducere a plăților compensatorii. “În buget sunt prevăzute nişte sume şi pentru salarii compensatorii. Suma de 30 de milioane de lei. În CCM sunt 16 salarii, dar încă o dată spun: nu suntem dispuşi şi nu cred că anul acesta financiar, decât într-un caz extrem, ne va permite anul 2014 să cheltuim această sumă. Nu vrem să ducem pe nimeni cu zăhărelul, dar noi avem un program şi am spus că atunci când mai sunt doar câteva luni până la ieşirea la pensie nu are rost să dai 16 salarii şi am propus între 1 şi 6 salarii. Atunci sindicatul s-a opus, dar am avut 200 de oameni care au acceptat această ofertă, care ieşeau nu peste mult timp la pensie”, a declarat acesta la un post local de televiziune.

În programul de management, depus și la Guvern, se discută despre concedierea a 738 de persoane în 2014 și peste 3.000 până în 2018. Laurențiu Ciurel spune că divizarea carierelor Berbești-Alunu ar însemna că nu ar mai fi nimeni concediat de la CEO, dar cine dorește poate pleca. “Noi am optat pentru 1-6 salarii pentru toată lumea. Sper să nu ajungem în situaţia în care să trebuiască să recurgem la acea sumă şi să trebuiască să propunem şi acelora plecarea anticipată. Mai ales dacă va reuşi procesul de divizare. Cine doreşte pleacă. Dacă se acceptă 1-6 salarii va fi binevenită această cerere”, a declarat el.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: