Ciurel, miza scandalului din ALDE Gorj

Senatorul Scarlat Iriza lansează un nou atac la adresa şefului său de partid, Dian Popescu, preşedinte al ALDE Gorj. Acesta a remis un comunicat de presă, prin care îi cere liderului ALDE Gorj să se ocupe de partid, nu de reînscăunarea „inculpatului Ciurel”. Iriza susţine că Dian Popescu insistă, la Bucureşti, pentru ca Laurenţiu Ciurel să revină în fruntea Complexului Energetic Oltenia. Senatorul îi transmite preşedintelui ALDE că eforturile lui sunt inutile. Iriza vine şi cu argumente. „Ciurel a pierdut toate procesele în care a solicitat întoarcerea sa în fruntea CEO. Potrivit unor legi în vigoare, Ciurel nu mai poate fi manager general la CEO timp de 5 ani. Ciurel este inculpat pentru fapte săvârşite în activitatea sa managerială de la Complexul Energetic Rovinari. CEO s-a constituit parte civilă împotriva lui Ciurel, în Dosarul Şova, deci ar fi absurd să se întoarcă Ciurel manager general şi să se judece cu el însuţi. Marea majoritate a angajaţilor CEO nici nu vor să audă de întoarcerea în funcţie a acestui manager profund abuziv, care a provocat pierderi uriaşe celei mai mari companii de stat din România”, se arată în comunicatul semnat de Scarlat Iriza.

Dian Popescu refuză să comenteze acuzaţiile aduse, însă crede că supărarea lui Iriza e că nu poate pune mâna pe şefia partidului. „Nu mă interesează subiectul privind înscăunarea lui Ciurel şi nici declaraţiile lui Iriza de tip cancan, e problema fiecăruia cu ce se ocupă. Pe Iriza îl doare cel mai mult că nu poate pune mâna pe şefia partidului, dar eu îi transmit că dacă are dureri de genul ăsta să meargă să se caute în altă parte, eu nu-l iau în calcul”, spune Dian Popescu. Scarlat Iriza mai spune că există riscul dezintegrării organizaţiei judeţene a ALDE Gorj, în situaţia în care Dian Popescu va continua să se ocupe exclusiv de rezolvarea problemelor personale ale lui Laurenţiu Ciurel.

Vizualizări: 1,327

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: