Ponta: Ministerul Energiei o să ne aibă de duşmani

Fostul premier Victor Ponta a declarat miercuri la Târgu Jiu că, pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, Guvernul ar fi trebuit să ia măsuri „ieri, nu azi”. El susține că toți parlamentarii județului, dar și cei din Hunedoara vor fi „adversarii” actualului Executiv dacă nu vor fi luate măsuri menite să salveze atât CEO, cât și Complexul Energetic Hunedoara, unde situația este și mai dificilă decât la Târgu Jiu.

 „Aia mă doare cel mai tare. Le-am zis că dacă vor să aibă în mine un adversar să lase lucrurile așa, să treneze. Trebuiau luate măsuri urgente ieri, nu azi. Probabil toți parlamentarii și de Gorj, și de Hunedoara, nu doar eu, dacă Guvernul nu se mișcă repede, Ministerul Energiei o să ne aibă de adversari, de duşmani, că pe mine m-au votat oamenii din Gorj, nu ministrul Energiei. CEO a salvat România în decembrie și ianuarie, că dacă nu era Turceniul și Rovinariul rămânea și Bucureștiul fără curent. Acum trebuie să salveze și România complexurile energetice”, susține Ponta.

 Deputatul Ponta are soluţii pe care premierul Ponta nu le-a avut

Deputatul a identificat câteva probleme pe care așteaptă ca Guvernul să le rezolve cât mai repede, el militând acum inclusiv pentru o nouă formulă de organizare a producătorilor de energie din țară. Varianta seamănă cu mai vechea formulă a „Electra”, companie despre care vorbeau sindicatele miniere în urmă cu un deceniu și ceva și care era luată în derâdere de fostul manager privat al CEO, Laurențiu Ciurel.

Ponta nu a vorbit despre „Electra”, dar a dat de înțeles că România are nevoie de un producător de energie care să înglobeze producători din mai multe zone, nu doar pe cărbune, așa cum se întâmplă acum în cazul CEO. „În primul rând, știu că tot anul trecut nu s-a aprobat rectificarea cu salariile pentru oameni. Apoi trebuie discutat în cadrul acelui fond suveran ce se întâmplă cu participațiile și trebuie acum, cât se mai poate, cât nu s-a listat Hidroelectrica, trebuie făcut ce face CEZ-ul sau multe alte companii din Europa, și anume să pui împreună tipurile de energie și le folosești când ai nevoie de ele. În ianuarie - februarie mureai fără cărbune. Acum vine primăvara, o să curgă apa în hidrocentrale, o să bată vântul în eoliene, ce facem, închidem complexurile? Totuși complexurile energetice nu sunt ca o terasă pe care o închizi iarna și o deschizi vara. Nu se poate așa”, a mai spus deputatul de Gorj.

Vizualizări: 1,430

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: