Ciurel rupe USL în Colegiul lui Ponta

Startul ruperii USL se dă la Gorj, în colegiul lui Victor Ponta! „Nu iau în calcul ce spune Dian Popescu”, a declarat preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, după ce şeful liberalilor a cerut conducerii CE Oltenia „să coboare din copac”. Tot din cauza declaraţiilor critice la adresa managementului lui Ciurel era să fie pus în discuţia partidului chiar un senator PSD, Toni Greblă. „Până la urmă domnul Ciurel este reprezentantul guvernului USL“, susţine Cârciumaru, uitând că poziţia oficială a guvernului este că a numit management privat profesionist la companiile de stat, fără influenţe politice.

Managerul Laurenţiu Ciurel încaieră liderii USL Gorj. Liderul PNL Gorj Dian Popescu a criticat actuala conducere a Complexului Energetic Oltenia şi afirmă că aceasta trebuie să „coboare din copac“. În replică, Florin Cârciumaru spune că nu-l ia în calcul pe Dian Popescu, fiind supărat că-l atacă pe Ciurel, care „până la urmă este reprezentantul Guvernului USL“. Ciurel a fost vicepreşedinte PSD Gorj înainte de a fi numit director general la Complexul Oltenia.

Dian Popescu: Râde lumea de noi

Dian Popescu a sugerat că Laurenţiu Ciurel este arogant şi îi recomandă să revină cu picioarele pe pământ. „Cei ce fac managementul CEO trebuie să se dea jos din copac, de acolo de unde s-au urcat, că nu s-au urcat pe nu ştiu ce piramide susţinute din afară, ci pe piramide formate din politicieni şi locuitorii Gorjului. Pentru că aşa a ajuns în această funcţie, să se dea jos, şi să realizeze o comuniune între complex, factor politic, partener social”, a declarat preşedintele PNL Gorj la Radio Infinit. Senatorul PNL mai spune că ceea ce face Ciurel nu este management. „De când cu această reorganizare, aruncată în presă, am auzit atâtea bârfe! Acesta nu e management, râde lumea de noi! Se fură destul de mult în complex. Nu mai există o conducere riguroasă care să se concentreze pe activitate. Când 20 de directori stau pe poziţia de a fi schimbaţi, credeţi că se mai gândesc la mersul companiei?”, a mai întrebat Dian Popescu.

Cârciumaru: Ciurel e reprezentantul Guvernului USL

Liderul PSD Gorj a fost foarte supărat în urma declaraţiilor liberalului Dian Popescu. „Eu consider că domnul Dian s-a grăbit când a făcut o asemenea declaraţie. Să nu uităm că domnul Ciurel are un contract de management, are în spatele lui o evaluare care vine de la o comisie de specialitate şi eu consider că a face declaraţii despre capacitatea unui om pe fondul unor nemulţumiri care vin pe linie politică este o totală şi o mare greşeală. Eu nu iau în calcul ceea ce spune domnul Dian pentru că, din punctul meu de vedere, eu am ani grei şi ani mulţi în politică şi nu se fac asemenea declaraţii“, a declarat Cârciumaru. Acesta a amintit şi declaraţiile senatorului Toni Greblă, care l-a contrazis pe Ciurel cu privire la profitul înregistrat. Cârciumaru mai spune că şi Dian Popescu, şi Toni Greblă şi Laurenţiu Ciurel sunt reprezentanţi ai Guvernului USL. „Aşa cum am spus la vremea respectivă şi domnul Greblă s-a grăbit şi a greşit atunci când a făcut declaraţiile pe care le-a făcut cu toate că este un om cu ştate vechi în lupta politică şi mai ales în cazul în care USL-ul din care face parte şi domnul Dian, şi eu, şi domnul Greblă, este la guvernare şi până la urmă domnul Ciurel este reprezentantul guvernului USL“.

REPLICĂ

Dian Popescu a spus că Florin Cârciumaru are dreptate. „Da, domnul Cârciumaru are dreptate. Domnul Ciurel este reprezentantul Guvernului USL, iar USL nu înseamnă doar PSD, ci PSD, PNL şi PC“, a declarat Dian Popescu.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: