Ciurel spune că se duce cu profit în faţa FMI

Minerii i-au cerut demisia directorului Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Acesta le-a spus jurnaliştilor că în contractul de mandat sunt clauze avantajase pentru el, dar sunt confidenţiale. Una peste alta, Ciurel spune că dacă este demis înainte de expirarea mandatului, adică patru ani, şi la momentul schimbării din funcţie are atinşi indicatorii economici la care s-a angajat, va fi despăgubit.  „Am o clauză de despăgubire destul de... favorabilă. De ordinul miliardelor. Nu pot să spun pentru că este un contract de confidenţialitate“, a spus Ciurel.

Acesta a spus că la acest moment nu există nici un motiv pentru schimbarea sa din funcţie, menţionând că pe 15 iunie se va prezenta în faţa Fondului Monetar Internaţional cu profit. Primele trei luni au fost pe profit, dar mai şi aprilie pe pierderi. Ciurel spune că în faţa Misiunii FMI va putea prezenta un profit de peste 40 de milioane de lei şi astfel CEO nu va fi privatizat majoritar.

În acelaşi timp, conducerea CEO a prezentat sindicatelor o situaţie la cinci luni din care rezultă că s-a realizat doar 57% din veniturile programate din vânzare de energie. (M.B.)

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: