Minerii lui Condescu, în paşi de marş spre grevă generală

Grevă generală! Asta au cerut câteva mii de mineri, ieri, în Piaţa Prefecturii, pe o ploaie torenţială, în cazul în care administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) le va reduce salariile cu 20%. Salariaţii CE Oltenia au cerut demisia directorului Laurenţiu Ciurel şi l-au chemat în mijlocul lor să le de explicaţii, după cum s-a lăudat la televiziuni în ultimele zile. Ciurel a stat pitit până când s-a terminat protestul, după care a coborât curajos în Piaţa Prefecturii, pentru a da ochii cu jurnaliştii. „Nu ştiam că s-a terminat aşa repede”, a spus Ciurel chipurile surprins că nu mai sunt protestatari în piaţă. Oricum Condescu le transmisese ortacilor săi că „nu are rost să-l aşteptăm pe Ciurel să vină, el trebuie să plece”. Următorul protest al minerilor nu va fi astăzi, aşa cum era anunţat, ci în prima zi de concediu fără plată, programată deocamdată pentru data de 7 iunie.

protest_pag_1

Un număr de 4000 de mineri după spusele organizatorilor, 3000 după declaraţiile jandarmilor sau 1.800 după cum a văzut Ciurel, au mărşăluit ieri pe străzile din Târgu Jiu. Convoiul de mineri şi energeticieni a plecat din zona Interex, iar prima oprire a fost la sediul Complexului Energetic Oltenia. „Să vină Ciurel“, strigau minerii ce stăteau în ploaie în faţa clădirii de 1,5 milioane de euro a companiei energetice, cumpărată în plină criză a vânzărilor de energie. „Unde este voinicul Ciurel?“, întrebau alţii. Mii de oameni au scandat în faţa sediului CE Oltenia: Ieşi afară, javră ordinară. Dar, Laurenţiu Ciurel nu a ieşit. "Nu am reuşit să învingem trufia şi aroganţa lui Ciurel", a fost concluzia lui Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedinte FNME.

Lui Ciurel i-a revenit curajul după ce au plecat minerii

După ce minerii au plecat din faţa companiei, Laurenţiu Ciurel le-a explicat ziariştilor că a fost sfătuit de jandarmi să nu dea ochii cu oamenii. Mai mult, Ciurel spunea că-i este frică de unii dintre oamenii din mulţime. „Nu sunt nici pe deoparte 5000 de oameni. 1800-2000. Au fost adunaţi din restaurante şi urcaţi în autobuz“, a declarat Ciurel. Acesta a adăugat că în mulţime nu se aflau mineri, ci angajaţi la firmele prestatoare de servicii în minerit, Sind Jilţ şi Olservmin.  

ciurel_in_piata_goala

Mai mult, directorul Ciurel a mai spus că a primit informaţii potrivit cărora printre protestatari se aflau şi susţinători ai lui Dan Diaconescu, liderul Partidului Poporului.

Minerii l-au aşteptat pe Laurenţiu Ciurel şi în Piaţa Prefecturii, dar nu a coborât, deşi se afla în sala de şedinţe a Diviziei Miniere. În jurul orei 14.30 liderii de sindicat le-au spus minerilor să se îndrepte spre autocare, pentru că ploua torenţial. După ce aceştia au plecat din piaţă, la doar câteva minute a coborât şi Ciurel împreună cu directorii Diviziei Miniere. Întrebat de ce a venit în piaţă după ce minerii au plecat, Ciurel a spus că nu ştia că pleacă aşa repede, pentru că protestul era anunţat să dureze până la ora 17. Ciurel a coborât în piaţă protejat de o pelerină de ploaie, în timp ce protestatarii mărşăluiseră două ore prin ploaie.

„Condescu nu reprezintă sindicatele”, spune Ciurel

Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, a aflat că Laurenţiu Ciurel a coborât din birou şi s-a întors în faţa sediului din centru, chiar dacă minerii plecaseră spre casele lor. Cei doi au stat faţă-n faţă pentru câteva secunde. Laurenţiu Ciurel a menţionat că acţiunea organizată de sindicate este ilegală. „Acţiunea asta nu se încadrează în nicio normă de conflict de muncă. Nu este nici un conflict de muncă declarat. Ce se întâmplă acum încalcă legea pentru că lucrul acesta se putea întâmpla doar pe perioada negocierii contractului de muncă, după semnare mai e doar calea justiţiei. Citiţi legea. Datoria lor era să mă dea în judecată pentru încălcarea contractului colectiv de muncă. Asta trebuie să fie.  Dacă mă câştigă în justiţie le dau banii, dar nu cred că mă câştigă“, a declarat Ciurel.

schema_jafului

Condescu a fost întrebat de ziarişti dacă acest protest este ilegal, însă Ciurel nu a mai aşteptat răspunsul. A plecat. „Tot ce am făcut astăzi este legal, a crezut că prin presiunile pe care le face va reuşi să nu aducă oamenii în piaţă. La pupitrul CEO s-au aciuiat nişte incompetenţi“, a spus Condescu. Preşedintele FNME a spus că gestul lui Ciurel, este al unui laş. „Fuge ca un şobolan. Corabia lui se scufundă“. În replică, Laurenţiu Ciurel a spus că nu are ce să discute cu Marin Condescu şi că acesta nu mai reprezintă de mult timp sindicatele.

Condescu: „După ziua de luni, nu mai este altă zi“

Discursurile liderilor de sindicat Marin Condescu, Ion Ruşeţ, Constantin Mitrescu, Nicolae Bădiţa şi Nelu Roşca au aprins spiritele în Piaţa Prefecturii.   

ceo_pazit_jandarmi

În faţa minerilor a apărut şi preşedintele FNME, Marin Condescu. Acesta le-a mulţumit oamenilor pentru că au îndurat ploaia rece şi presiunile conducerii pentru a-şi apăra drepturile. În timpul discursului lui Condescu, oamenii au cerut grevă generală. "Dacă vom continua în ritmul acesta, în cel mult două luni vom fi în insolvenţă. Dacă luni nu se va schimba nimic, ne vom întoarce mult mai mulţi aici. Vom intra în grevă generală. Complexul Energetic Oltenia l-aţi făcut dumneavoastră. Nu-i lăsăm să îl distrugă. Niciun dictator care s-a pus împotriva oamenilor nu şi-a dus planul la capăt", a spus Condescu, în timp ce piaţa striga UNITATE! UNITATE, pe o ploaie torenţială!

"Aţi văzut sediul pe care l-au făcut din banii dvs., în care s-au ascuns ca şobolanii? Nu are rost să îl mai aşteptăm pe Ciurel să vină, nu vreau să vă îmbolnăviţi de la statul în ploaie. Ciurel trebuie să plece, nu să vină", a mai spus Condescu. „Oamenii ăştia-s de dus la Bălăceanca. Asta ne conduce spre starea de faliment şi insolvenţă. Aşteptăm întâlnirea de luni, cu domnul ministru Niţă, suntem dispuşi la dialog“, a mai spus Condescu.

Liderul FNME a spus că „după ziua de luni nu mai este altă zi“. Luni este programată întâlnirea cu ministrul Constantin Niţă, care a promis că vine la Gorj pentru a discuta cu sindicatele şi administraţia. „După ziua de luni nu mai este altă zi. Ministrul vine să deschidă acest dialog pe care acest om nu-i capabil să-l aibă. Peste două luni vom fi în insolvenţă“, a mai spus Condescu.

„Fraţilor, ăştia ne fac zilieri”

Le-a vorbit celor din piaţă şi liderul Cristea Fluerătoru. Acesta le-a amintit oamenilor de condiţiile de lucru, despre faptul că nu au alimentaţie de protecţie, apă, despre bâlbâielile privind acordarea biletelor de tratament, dar mai ales despre planul de management al lui Laurenţiu Ciurel, care prevede angajarea pe perioadă determinată şi part-time. „Fraţilor, ăştia ne fac zilieri“, a spus acesta primind din partea oamenilor şi mai multe strigături împotriva conducerii companiei. Fluerătoru a mai spus că este prima conducere a companiei care comunică cu salariaţii doar prin intermediul emisiunilor de televiziune.

pancarte

A luat cuvântul şi Constantin Mitrescu, preşedintele Energia Rovinari. Mitrescu a spus că pentru prima dată în istorie, termocentralele din Oltenia au fost oprite două săptămâni. "Condiţiile de piaţă şi cele meteo nu sunt diferite faţă de anul trecut. Acum este vorba de incompetenţa conducerii. Cerem demisia lui Ciurel şi Răuţ".

Minerii au strigat "Unitate!"

Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele FNME, le-a spus oamenilor că în planul de management al lui Ciurel se vorbeşte de două mii de concedieri pentru început, de alte cinci mii ulterior şi că se va ajunge la 7.000 de concedieri. Ruşeţ spune că CE Oltenia are o conducere incompetentă. „În ciuda presiunilor şi ameninţărilor făcute de acest sistem mafiot, am demonstrat că suntem uniţi. Suntem aici în piaţă, iar lângă noi sunt mii de colegi aflaţi la locul de muncă. Este un moment de solidaritate care nu s-a mai întâlnit în acest deceniu“, a transmis Ruşeţ.

A vorbit şi Nelu Roşca, liderul minerilor din Roşiuţa. "Dacă nu vor înţelege semnalul nostru, ne vom dubla numărul. Vrem dialogul, acceptăm soluţii, dar nu se poate să se impună numai dintr-o parte". "De 90 de zile, termocentrala Işalniţa stă, nu produce energie. Ce veţi face atunci cu zona Motru, unde sunt cele mai bune cariere? Ce veţi face cu zona Motru?", a întreabat acesta.

Liderul de sindicat Nicolae Bădiţa a cerut repornirea termocentralei Işalniţa şi deblocarea bazinului minier Motru. Acesta a criticat politica ANRE, care aplică regulile economiei de piaţă secvenţial. "Sunt producători de energie termo mai scumpi care au loc pe piaţă, iar grupurile CEO stau oprite", susţine Bădiţa. Acesta le-a mulţumit minerilor pentru că au venit în număr mare să-şi apere locurile de muncă. "Protestăm împotriva intenţiei conducerii companiei de a diminua programul de lucru, a diminuărilor salariale, nu pentru altceva, aşa cum se spune. Ştiu că câştigurile dvs. nu acoperă nevoile familiilor, pentru că în general este un singur salariat în familie". Bădiţa a cerut ministerului Energiei o strategie energetică. "Nu s-a mai pomenit aşa ceva, să stea termocentralele oprite. La analiza făcută săptămâna trecută, stocurile de cărbune erau de 1,2 milioane tone la cariere şi încă atât la termocentrale. Trebuie să producem cărbune, să vindem energie, să crească siguranţa locurilor de muncă", a spus liderul sindical.

Concluzia lui Ciurel: Am fost cam mână largă!

Directorul general Laurenţiu Ciurel nu a vorbit cu minerii, însă a dat mai multe declaraţii jurnaliştilor. Dar, declaraţia ce arată cât a înţeles Laurenţiu Ciurel din manifestaţia publică de ieri este aceasta: „Regret că am fost mână largă o perioadă destul de lungă de timp şi ar fi trebuit să acţionez mai repede şi să fac mai repede ceea ce am făcut acum“.

Ciurel a mai spus că îşi menţine declaraţia făcută la TV potrivit căreia protestatarii de ieri vor fi primii pe lista de concediaţi. „Nu e o ameninţare, e un criteriu de selecţie”, spune Ciurel. „Am spus. În momentul când cer de la un angajat loialitate şi ai firma într-o situaţie grea şi trebuie să te înţeleagă, dacă s-or face liste de disponibilizări nu o să uităm nici noi treaba asta. Nu este ameninţare. Nu e o ameninţare, este un mod de selecţie. Care au concedii medicale, care au participat la acţiuni ilegale împotriva companiei, asta e o acţiune ilegală. Vom disponibiliza după contractul aprobat în contractul de management. Dacă nu am face ce facem acum ar fi disponibilizări“, spune Ciurel. Acesta a mai spus, la mişto, că-i pare rău că oamenii stat în ploaie şi că probabil va urma un val de concedii medicale. Acesta a adăugat că cei din mulţime nu sunt mineri, ci oameni adunaţi de pe stradă şi plătiţi pentru a protesta.

Ce ştie Niţă? Că Răuţ e agent infiltrat!

Despre întâlnirea sindicatelor cu ministrul Constantin Niţă, de la care au smuls promisiunea că va veni luni la ora 9 la Târgu Jiu, Ciurel are alte informaţii. „Mi-a spus domnul ministru ce le-a spus sindicatele. Că domnul Răuţ este agent infiltrat şi lucrează la vinderea companiei că s-au mărit 900 de salarii, la toţi acoliţii lui Ciurel şi la cei care sunt împotriva lui Ciurel li s-a luat, că au rămas săracele sedii goale, că au fost goniţi cei de la TESA. Lucruri de genul acesta. Am făcut un material pentru domnul ministru, cu orele pe care le-am petrecut discutând cu sindicatele, o să vedem ce stă în picioare şi ce nu“, a explicat Ciurel. Acesta declarase înainte cu o zi la o emisiune TV că nu are nicio legătură cu serviciile secrete, interne sau externe, nici cu masoneria.

ciurel_condescu

„Ce-i aşa greu de înţeles? Nu mai e consum de energie! Asta e problema. De exportat nu putem că nu avem investiţii în infrastructură. Situaţia se poate îmbunătăţi pentru că se epuizează resursele de apă şi e rândul nostru să intrăm”.

Laurenţiu Ciurel, manager CE Oltenia

„Mineri sunt o masă relativ uşor de manipulat, s-a dovedit asta de-a lungul timpului”.

Laurenţiu Ciurel, manager CE Oltenia

LOZINCI

Minerii au avut pancarte cu diverse mesaje şi au strigat lozinci precum:  "Ciurel, uită-te, ora ta se-apropie!", "Călinoiu şi Ciurel, falimentul Gorjului!", "Jos hingherul şef!", "Cu managerul privat, acum suntem în rahat", "Demisia!", "Ciurele, nu uita, CEO nu-i moşia ta!". Pe bannere apărea şi mesajul "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!", "Vrem director de valoare, nu vrem javre ordinare" sau "Călinoiu, conducătorul mafiei gorjene".

Vizualizări: 232

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: