Clubul Minerul Motru va avea echipă de fotbal seniori

Oraşul Motru, la fel ca şi Târgu Jiu, nu are echipă de fotbal la nivel de judeţ. După ce Minerul Motru a desfiinţat echipa de seniori în 2016, nimeni nu a mai dorit să înscrie o echipă de seniori la nivel de judeţ, deşi grupele de juniori ale clubului au continuat să funcționeze.

Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, şi-a propus să reînvie echipa de fotbal locală, Minerul Motru. Clubul Minerul Motru a continuat să existe în ultimii ani, dar numai cu grupele de juniori, fără a avea o continuitate şi la seniori.

Asta în condiţiile în care Motru avea o tradiţie de peste 50 de ani de activitate la nivel de seniori, o mare perioadă chiar în Liga 2. Acum primarul din Motru vrea să reînfiinţeze echipa şi să o reînscrie în campionatul judeţean din vara acestui an. „Îmi doresc din tot sufletul să reuşim să facem din nou echipă de fotbal la Motru în acest an, şi cetăţenii îşi doresc acest lucru. Este o dorinţă a tinerilor dar şi o promisiune a mea. Nu va fi uşor dar nu e imposibil”, a spus primarul din Motru, care va avea ocazia până în toamnă, când va începe un nou sezon.

Edilul are promisiunea unui sprijin şi din partea unui fost mare fotbalist care a început fotbalul la Motru: „A venit şi Adrian Ilie, fost mare fotbalist care se trage din zona noastră. Vreau să îi mulţumesc că a venit la Stadionul Municipal unde şi-a amintit de meciurile jucate acolo în anii 90. Copii au fost foarte entuziasmaţi când l-au văzut şi ne-a promis şi dumnealui sprijin, cu ceea ce poate, echipament de joc, mingii sau informaţii şi, poate cu timpul, şi vreun sponsor. Toate acestea pentru a mişca lucrurile şi pentru ca mişcarea sportivă fotbalistică să renască”.

Dacă se vor grăbi, motrenii îşi pot înscrie echipa chiar din actualul sezon, pentru că acesta încă nu a început dar nici nu se ştie exact dacă şi când va începe, având în vedere condiţiile actuale din sportul amator. Echipele de la nivel de judeţ nu au bani pentru a putea efectua testele obligatorii pentru a lua parte la competiţii şi este posibil chiar ca sezonul să fie anulat sau să se ajungă, din nou, la o situaţie de compromis ca sezonul trecut.

Vizualizări: 4,391

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: