Cum şi-a motivat Zicu jucătorii pentru victoria cu ACS Viitorul

Antrenorul echipei Farul Constanţa s-a declarat nemulţumit de jocul echipei sale, chiar dacă a câştigat meciul cu ACS Viitorul Târgu Jiu. Ianis Zicu a numit jocul din prima repriză al gazdelor „execrabil”, catalogând-o ca fiind cea mai slabă repriză a echipei sale din ultimi ani.

Farul s-a impus în unul dintre cele mai importante meciuri ale etapei a 17-a din Liga 2. Constănțenii au învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, pe ACS Viitorul Târgu Jiu după o primă repriză extrem de slabă pentru Farul, de care antrenorul Ianis Zicu s-a legat la final și pe care a catalogat-o drept una ”execrabilă” și ”rușinoasă”. ”O victorie importantă, ținând cont de lupta aceasta încinsă pentru play-off. Era singurul rezultat care ne menținea cu șanse reale pentru a ne califica în primele șase și a ne lupta pentru promovare. Una este să te bați la promovare, alta este să joci pur și simplu pentru a rămâne în Liga 2. O primă repriză execrabilă, rușinoasă. Din punctul meu de vedere e cea mai slabă repriză pe care am putut să o văd în ultimii ani”, a spus Zicu după meci, explicând şi ce le-a transmis jucătorilor la pauză și cum a reușit să îi mobilizeze: ”Le-am spus jucătorilor la pauză că este rușinos ce s-a întâmplat și că dacă aș putea i-aș scoate pe toți. Cei care au intrat au intrat cu altă atitudine, iar ceilalți opt au avut o altă atitudine, s-au organizat mult mai bine. Depindeam de meciul acesta și trebuia să câștigăm. Le-am spus jucătorilor că e ultima șansă pentru a avea oportunități mai multe până la finalul acestui tur de campionat, să spun așa. Au avut atitudine în a doua repriză și lucrurile acestea ne mențin în continuare cu șanse reale. Dar trebuie să facem șapte sau nouă puncte pentru a obține calificarea în play-off în următoarele trei etape”.

Mai importante decât ceea ce le-a spus tehnicianul jucătorilor au fost însă schimbările făcute care au adus un plus care s-a văzut şi în rezultatul final. Farul mai are de jucat trei meciuri în Liga 2, în sezonul regulat, cu CSM Slatina (deplasare), Fotbal Comuna Recea (acasă) și U Craiova 1948 SA (deplasare).

Vizualizări: 367

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: