Pandurii, nicio şansă în faţa lupilor galbeni

Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă categoric de Petrolul Ploieşti în meciul din etapa a 17-a. Scorul meciului, disputat pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, a fost de 4-0 în favoarea oaspeţilor.

Pandurii nu a contat deloc în atac în meciul cu petroliştii, dar nici apărarea  nu s-a văzut că ar funcţiona, privind proporţiile scorului. Încă din minutul cinci, oaspeţii au deschis scorul după ce Moise a executat o lovitură liberă de la 23 de metri în transversală, aproape de încheietura barelor, iar mingea a revenit în teren și Pol Roige Rodriguez, pe fază, a reluat cu capul din 11 metri și a înscris în stânga lui Aldescu.

În mai puţin de zece minute, Petrolul a mărit avantajul la 0-2, după ce s-a bătut  scurt un corner de pe stânga, Vajushi a pătruns în careu și a centrat către colțul lung, de unde Romario Moise a deviat cu capul în plasa porţii lui Aldescu. Din minutul 26 scorul a devenit 0-3 prin golul reuşit de acelaşi Armando Vajushi care a transformat un penalty.

În ultimul minut de joc din prima repriză a fost stabilit scorul final, 0-4, după o fază în care Olaru a centrat din dreapta, Sylla a respins greșit cu dreptul, în încercarea de a evita ca mingea să ajungă la Moise, iar balonul a ajuns la Vasile Buhăescu, care a lăsat mingea să cadă și apoi a şutat din întoarcere, din 8 metri, direct sub transversală, fără nicio șansă pentru Aldescu.

În urma acestei victorii Petrolul a urcat pe locul 3 în clasament, cu 27 de puncte, devansându-le la golaveraj pe Dunărea Călărași și Rapid, însă având și un meci în plus față de acestea. În fața ”lupilor galbeni” sunt FC U Craiova și ASU Poli. Pandurii Târgu Jiu rămâne pe ultimul loc şi păstrează lanterna roşie a Ligii 2, cu 7 puncte strânse în 15 partide.

Vizualizări: 676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: