CNET, pe primul loc la promovabilitate. Scor rușinos la Liceul Auto

Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” este pe primul loc, în județul Gorj, în ceea ce privește numărul elevilor care au promovat examenul de Bacalaureat. 99,19% este promovabilitatea la acest liceu. Pe locul al doilea se situează Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. La polul opus, cel mai mic procentaj s-a înregistrat la Colegiul Auto „Traian Vuia”. Doar 6% dintre elevi au promovat Bac-ul.

Înainte de contestații, trei elevi au obținut 10 pe linie. „Rezultate foarte bune au avut Colegiile Naționale așa cum era de așteptat. Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, 99,19%, 98,9 Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Spiru Haret”, 96%”, a spus Marcela Mrejeru, inspectorul școlar al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

În schimb, sunt licee din Gorj unde au fost rezultate dezastruoase, dar Mrejeru a transmis că situația este una explicabilă: „La polul opus, avem colegiile tehnice care se descurcă puțin mai greu. Este și explicabil acest lucru, este motivat într-un fel sau altul, atâta vreme cât elevii intră la aceste licee cu media 2,30 sau 1,50 la matematică. Este greu de crezut că profesorii pot să-l ducă pe elevul respectiv la 6. Ca atare, cele mai slabe rezultate le avem la Colegiul Auto Traian Vuia, unde s-a obținut 6%. Celelalte licee tehnice sunt între 20 și 10%. Procentele pot fi justificate și prin această medie de admitere și prin lipsa de preocupare a elevilor pentru școală și, iată, până la urmă această lipsă de preocupare este reliefată prin rezultatele obținute la examenul maturității”. (A.M.)

Vizualizări: 2,819

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: