Cocină a devenit adjunct la Vamă şi se pregăteşte să se înscrie în PDL

Fostul şef al Casei Judeţene de Sănătate Gorj, Gheorghe Cocină, a devenit director adjunct al Direcţiei Vamale Târgu Jiu şi se pregăteşte să fie şi membru PDL, spre nemulţumirea secretarului de stat Maria Moţa. Aceasta se declară dezamăgită de faptul că foşti liberali care nu au făcut o secundă de campanie electorală pentru portocalii îi devin acum colegi de partid şi nu oricum, ci pe funcţii cât mai înalte.
 Concursul pentru ocuparea postului de director adjunct la Direcţia pentru accize şi operaţiuni vamale a fost scos la concurs la sfârşitul săptămânii trecute, iar singura persoană care a candidat a fost Gheorghe Cocină. Anterior, acesta se mai înscrisese şi la concursul pentru ocuparea funcţiei de director la Casa de Sănătate Gorj, post pe care l-a ocupat în timpul guvernării liberale şi care, în cele din urmă, a revenit PSD, Cocină nemaimergând la concurs. Încă de pe atunci circulau informaţii cu privire la faptul că fostul şef liberal şi-a aranjat un transfer în ograda democrat-liberalilor, numai că nimeni nu a confirmat oficial o asemenea informaţie. 
 Cocină nu a explicat absenţa sa de la concurs decât prin faptul că a considerat că jocurile erau deja făcute de PSD şi Victor Ponta pentru actualul director al CAS Gorj, Daniel Titu Bondoc. PDL Gorj a pierdut atunci prima instituţie deconcentrată din judeţ la care trebuia să îşi pună propriul şef, nimeni din organizaţie neexplicând de atunci şi până acum ce anume s-a întâmplat. Gheorghe Cocină a reapărut acum în cărţi, fiind singurul candidat înscris la concursul pentru postul de adjunct la Vamă. Oficial, el şi-a depus dosarul ca independent, o independenţă care unor democrat-liberali le-a mirosit a altceva. PDL Gorj nu şi-a trimis un candidat propriu la concurs, iar fostul şef al Casei de Sănătate nu a avut nicio problemă în a câştiga concursul şi a devenit adjunct al Gabrielei Liao, "chinezoaica" pe care filiala o susţinuse iniţial pentru şefia OPC Gorj, post pierdut, de asemenea, în favoarea PSD.

 Maricica – supărată că mai are un liberal ca şi coleg de partid

 Devine evidentă astfel apropierea lui Gheorghe Cocină de democrat-liberali. El nu şi-a asociat niciodată imaginea foarte mult cu a liberalilor care l-au promovat la şefia Casei de Sănătate, deşi relaţia sa cu Dan Ilie Morega era ştiută ca una bună, mai ales că liderul filialei l-a susţinut în a-i lua locul Speranţei Vână. Acum Cocină dă de înţeles că nu e departe de ziua în care va avea un carnet portocaliu de membru de partid în buzunar, lucru care nu a fost comentat încă decât de şefa organizaţiei de femei a PDL Gorj, secretarul de stat Maria Moţa. Maricica se declară, în acest context, profund dezamăgită de faptul că partidul începe să devină un "cimitir" al foştilor directori din guvernarea liberală. Aceasta afirmă că filiala avea suficiente posibilităţi pentru a promova un tânăr în funcţia respectivă. Moţa având o atitudine similară şi când Gheorghe Grivei a devenit consilier judeţean pe listele PDL Gorj, deşi, anterior, el mai trecuse prin câteva partide. 
 "Mi se pare deplasat în primul rând să aflu de la presă despre faptul că aş putea avea un astfel de coleg de partid. Dumnealui provine din PNL şi a venit la PDL pentru că postul ne revenea nouă, dar dacă postul respectiv era al PSD nu cred că nu s-ar fi dus la ei ca să se înscrie. Îmi pare rău că partidul devine un cimitir pentru foştii şefi liberali care văd că, uşor, uşor, ne descoperă pe noi şi când spun asta nu pot să nu constat că la finanţe un adjunct de acum este fostul şef liberal al instituţiei sau la Motru un fost candidat la deputăţie a fost promovat pe un post al PDL deşi el a candidat toamna trecută din partea PNL. Mă bucuram ca partidul să fi promovat un tânăr pe funcţia respectivă sau pe cineva care să nu aibă un loc de muncă pentru că domnul Cocină nu e în niciuna din aceste situaţii. Sunt sigură că se găsea un tânăr din partid care să fi făcut faţă cerinţelor de la Vamă. Îmi pare rău că sunt promovaţi oameni care nu numai că nu au făcut campanie pentru PDL, dar care nici măcar nu ştiu dacă au fost la vot, ca să nu mai vorbim eventual despre cum au votat atunci. Dumnealui s-a retras de la concursul de la Casa de Sănătate fără explicaţii, iar partidul a pierdut postul, acum cred că aranjamentul a fost mai bun şi spun asta pentru că, oricât ai încerca să fii de vertical, fără pile nu faci nimic, indiferent cât ai munci pentru partid. Dumnealui trebuia să rămână în opoziţie, alături de PNL, dar dumnealui nu e de vină, ci cine l-a susţinut în acest demers. Acum şi dumnealui poate să treacă pe la mănăstire şi să le jure credinţă iubiţilor conducători din partid, că doar am mai văzut eu din astea în anii trecuţi", spune Moţa.

 Morega nu-i iartă pe "trădători"

 Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, spune că Gheorghe Cocină şi-a plătit cotizaţia de membru de partid şi că nu ştie nimic despre o eventuală plecare a acestuia la PDL, plecare care însă nu l-ar mira deloc. Morega spune că nu are ce să comenteze despre "trădători", partidul fiind pregătit, cel puţin la Gorj, să nu-i mai primească pe aceştia înapoi în momentul revenirii la putere. "Nu pot să iert un trădător, decât eventual să îl ignor. Eu ştiu că domnul Cocină are cotizaţia plătită la zi la noi şi nu are probleme din acest punct de vedere. De câte trădări a avut parte ţara asta parcă ar mai conta una de nivelul acesta? Noi i-am menţinut la putere pe directorii PSD sau PDL, iar ei acum văd că ni-i iau sub diferite pretexte sau schimbă totul. Cel puţin PSD a ras cu buldozerul, deşi atunci când am pus noi unii oameni buni profesionişti s-au declarat de acord cu acele numiri", afirmă Dan Ilie Morega.


Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: