Coco Păun are voie de la judecători să dărâme casa unui preot

Fostul iubit din Târgu Jiu al Biancăi Drăguşanu revine în atenţia opiniei publice cu un nou scandal de natură imobiliară. Coco Păun nu a intrat din nou în conflict cu vreo familie de romi de prin Meteor, aşa cum s-a întâmplat în primăvară, când le-a luat acestora casa, în baza unei hotărâri judecătoreşti, ci acum s-a pus rău chiar cu un slujitor al Domnului. Un preot cu care se învecinează acesta este obligat, tot de către o instanţă de judecată, să dărâme un zid din casa sa, în caz contrar, în această dimineaţă, Păun având el voie de la judecători să pună mâna pe baros şi să strice ceea ce-l încurcă.

Duminică seara, odată cu lăsarea întunericului, Coco Păun şi preotul Eleodor Stoichin au intrat într-un conflict direct, după ce primul s-a urcat pe casa celui de-al doilea şi cu un picamer s-a apucat să demoleze un zid pe care şi slujitorul Domnului îl vrea dat jos pentru că aşa l-a obligat instanţa de judecată. Cei doi sunt vecini după ce, în urmă cu ceva vreme, fiecare a cumpărat de la acelaşi proprietar câte o construcţie. Acum fostul proprietar mărturiseşte că vânzarea casei către Coco Păun a fost mai mult forţată, spre deosebire de cealaltă clădire pe care i-a dat-o preotului, părintele făcând credit în bancă pentru a plăti. „Băiatul meu s-a încurcat cu Coco, a luat nişte bani împrumut de la el, vreo 160 de milioane de lei vechi, nu i-a putut da, i-a pus şi dobânzi peste dobânzi şi a pierdut casa în cele din urmă. Băiatul meu a rămas în stradă, iar Păun s-a mutat aici. Mă doare sufletul când trec pe aici şi văd ce se întâmplă şi cu casa şi cu preotul. Nu-mi vine să cred că munca mea e dărâmată acum pentru că noul proprietar e deranjat de un zid”, spune Vasile Pupăzan, cel care a construit ambele case în care stau Coco Păun şi preotul Stoichin.

Scandal pentru o palmă de pământ

preotulDupă ce a perfectat actele cu cel care i-a vândut casa, Coco Păun şi-a dat noul vecin în judecată, revendicând fix 40 de cm, adică zidul exterior al casei preotului Stoichin. Aşa a ajuns preotul ca până în această dimineaţă la ora 9.30 să fie nevoit să aibă dărâmat zidul respectiv, în caz contrar un executor judecătoresc urmând să dispună punerea în aplicare a deciziei instanţei prin care acesta este obligat să-i facă pe plac vecinului Păun. „Limita de proprietate a stabilit-o un judecător în aşa fel încât eu trebuie să demolez 8 centimetri din gardul de la stradă şi 40 de centimetri din casă. E culmea prostiei! Câtă carte îţi trebuie ca să dai o asemenea sentinţă? Pentru aceşti 40 cm el mi-a cerut mie 4 miliarde de lei vechi. Nu am vrut să-i dau un ban şi din cauza asta am numai ameninţări şi numai probleme, iar viaţa mea a devenit un calvar”, a explicat preotul.

Duminică seara, părintele Stoichin s-a trezit cu Coco Păun pe casa sa, cu un picamer în mână, pus pe fapte mari. „Pentru el nu contează că e zi de sărbătoare. A venit cu câţiva colegi de-ai lui ca să demoleze abuziv. S-a urcat în vârful casei mele şi a început să demoleze el pentru că instanţa îl abilitează să demoleze pe cheltuiala mea dacă eu refuz, iar exact asta încearcă. Mă tergiversează ca să nu am timp să dărâm tot şi marţi să vină el să demoleze, iar apoi să-mi ceară bani, că doar asta ştie”, spune, exasperat, preotul.

Intervenţia poliţiştilor

Şi duminică seara, dar şi ieri pe zi, Eleodor Stoichin a chemat în ajutorul său un echipaj de la Poliţie, Coco Păun părăsind politia_amendazona când a văzut că apar şi jurnaliştii şi îl iau în prim-plan. Acesta nu a vrut să îşi spună vreun punct de vedere, menţionând doar că nu e persoană publică… Vecinii săi au fost, în schimb, mult mai vorbăreţi cu jurnaliştii, niciunul neavând vreo părere mai bună despre noul locatar din zonă. „Cum să-i dărâme casa omului ăstuia? De ce? A dărâmat părintele din zid, acum Coco zice că vrea şi streaşina stricată. Păi de ce nu a lăsat streaşina aşa cum a fost făcută la început, când ambele case erau la acelaşi proprietar? Că nu a făcut-o Coco Păun şi nici preotul! Prea şi-a bătut joc de părinte! Legea asta e nedreaptă, dar se pare că nu văd toţi aşa!”, spunea, revoltată, Elisabeta Rujan, una dintre vecinele celor doi protagonişti ai scandalului.

În timp ce părintele era încurajat de vecinii săi să nu cedeze, poliţiştii părăseau şi ei zona, odată cu Coco Păun, slujitorul Domnului dându-şi seama că oamenii legii nu constataseră faptul că proprietatea sa fusese încălcată de către vecinul Păun. Ca urmare, acesta a mai sunat odată la 112, dar la casa sa au venit aceiaşi poliţişti care i-au aplicat, scurt, o amendă de 500 de lei pe motiv că a apelat fără temei numărul unic de urgenţe. Şi cu casa dărâmată şi cu banii daţi pe amendă, preotul se roagă acum ca executorul judecătoresc ce va veni în cursul dimineţii la el acasă să pună odată capăt scandalului. E greu de crezut însă că se va întâmpla aşa ceva pentru că lucrurile sunt încâlcite rău de tot, întreg scandalul petrecându-se la doi paşi de Penitenciarul Târgu Jiu, pe o străduţă atât de îngustă încât casele sunt foarte aproape una de alta şi oricine poate crede că între vecini domneşte o armonie pe care nu o poţi întâlni în alte zone.

Vizualizări: 293

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: