Comemorare Nicolae Diaconu

Memoria cunoscutului om de cultură gorjean Nicolae Diaconu va fi cinstită mâine printr-o serie de activităţi culturale care vor fi desfăşurate la Târgu-Jiu şi Ţicleni. Manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”şi Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”.

Acţiunile vor începe la orele 14.00, cu o masă rotundă intitulată „Nicolae Diaconu în memoria contemporanilor” urmată de recitări de poezie de către elevi şi o expoziţie de carte cu şi despre operele lui Nicolae Diaconu. “I-am invitat pe toţi care l-au cunoscut, indiferent dacă lucrează sau nu în cultură. Ne-am gândit la Ion Cepoi, Ion Popescu-Brădiceni, Sorin Buliga, care l-a urmat la revista Brâncuşi, Aurel Antonie, reprezentantul grupului scriitorilor din Gorj, care a preluat Fundaţia, Zenovie Cârlugea, Remulus Olariu şi alţii”. Scriitorul gorjean s-a remarcat în calitate de editor de carte şi preşedinte al Fundaţiei Culturale „Constantin Brâncuşi”, dedicându-şi întreaga viata operei brâncuşiene şi opunându-se cu fermitate la planurile privind amenajarea peisagistică a creaţiilor marelui sculptor roman.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: