Comemorare Valentin Taşcu

Vineri instituţiile de cultură gorjene vor marca împlinirea a 65 de ani de la naşterea omului de cultură Valentin Taşcu, care a trecut în nefiinţă pe data de 26 noiembrie 2008. Manifestările intitulate “Memoria lui Valentin Taşcu- 65” sunt organizate de către Primăria Târgu.Jiu, Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”, Şcoala Populară de Arte din municipiu, Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” şi Centrul Judeţean al Creaţiei Gorj. Pe 23 ianuarie, scriitorul gorjean care s-a remarcat şi în calitate de critic, istoric literar şi publicist ar fi împlinit 65 de ani.

Activităţile de vineri vor începe la ora 11 cu dezvelirea unei plăcuţe memoriale în faţa locuinţei lui Taşcu. Mai apoi, la sediul Bibliotecii Judeţene va fi lansată o revistă omagială despre viaţa şi opera autorului şi vor fi rostite câteva locuţiuni evocatoare de către oamenii de cultură care l-au cunoscut indeaproape. La ora 21, la Teatrul “Elvira Godeanu” va fi prezentat un film omagial, iar pe scenă va urca şi interpretul Grigore Leşe, care va susţine un moment artistic în stilul său caracteristic, în memoria celui care i-a fost prieten

Valentin Taşcu şi-a lăsat amprenta şi în mediul universitar, deoarece din 2001 a început să predea la Universitatea “Constantin Brâncuşi “din Târgu.Jiu şi a reuşit să ajungă conferenţiar universitar, şef de catedră şi decan. Mai târziu, a devenit director al revistei ştiinţifice “Antemeridian&Postmeridian” care aparţine tot universităţii gorjene. De-a lungul carierei sale, scriitorul a primit numeroase distincţii şi premii, atât din ţară, cît şi din afară. A fost membru al diferitelor asociaţii literare, iar în perioada 1993-2000 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Societăţii Patronilor de Edituri din România.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: