Complice la tâlhărie, pus în libertate

Unul din cei doi indivizi trimişi în judecată în stare de arest preventiv de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu va petrece sărbătorile de Paşti acasă, lângă cei dragi, asta după ce magistraţii de la Tribunalul Gorj tocmai i-au admis recursul. Adrian Valeriu Pană a cerut instanţei să fie lăsat liber şi a obţinut acest lucru, la doar câteva zile după ce Judecătoria Târgu Jiu considerase că trebuie să îl menţină pe acesta în continuare în spatele gratiilor, acolo unde se află şi amicul său Adrian Marius Costin. Cel din urmă este considerat principalul responsabil de mai multe tâlhării produse în noiembrie anul trecut cam în acelaşi loc din municipiu, pe strada 22 Decembrie. Tinere şi femei care treceau prin zonă era jecmănite fără nici un stres de către Costin, individul luându-le acestora telefoanele sau portofelele cu acte şi bani pe care păgubitele le aveau în mână. Poşetele îi făceau şi ele cu ochiul celui suspectat de tâlhărie, o parte din bunurile furate fiind amanetate ulterior pe la Rovinari, Adrian Valeriu Pera ascunzând la el acasă o parte din lucrurile furate. Punerea lui în libertate are loc nu doar cu câteva zile înainte de Paşti, ci şi la scurt timp după ce individul a fost trimis în judecată de către procurorii care au strâns dovezi pentru a proba vinovăţia sa.

Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: