Comuna cu stejari de 600 de ani vrea să atragă turiști

Primarul din localitatea gorjeană Stejari vrea să se orienteze și asupra turismului. E o latură asupra căreia tânărul primar nu s-a aplecat în cei trei ani de mandat, dar promite să pună în valoare și obiectivele turistice din comuna pe care o conduce.

Robert Păiuși a spus că nu duce lipsă de locuri și lucruri frumoase comuna sa, așa că vrea să le scoată în evidență și să le introducă în traseul turiștilor care ajung în Gorj. Păiuși a explicat că, până acum, s-a axat doar pe proiectele în infrastructură, iar în ultimul an de mandat își dorește să se implice mai mult și în promovarea localității.

Comuna are stejari seculari, cu o vechime chiar și de 600 de ani, și monumente istorice care ar putea atrage turiști. „Avem o mânăstire monument istoric, o fântână monument istoric cărora vreau ca, în viitorul apropiat, să încerc să le acord mai multă importanță și mai multă atenție pentru că am fost captat de partea de dezvoltare administrativă în cei trei ani de până acum, a drumurilor, a infrastructurii și am neglijat partea de turism”, a spus Robert Păiuși, la Tele3.

Vizualizări: 2,079

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: