Comuna unde din opt școli a mai rămas una

Rând pe rând au fost închise aproape toate unitățile de învățământ din comuna Stejari din cauza lipsei de elevi. Dacă în trecut aici funcționau opt școli, acum a mai rămas o școală gimnazială și o grădiniță. Pentru a nu se deteriora, autoritățile au încercat să facă utile fostele unități școlare.

În toată comuna Stejari dacă mai sunt 200 de copii încadrați în sistemul de învățământ școlar și preșcolar.  Din acest motiv mai funcționează o școală gimnazială în Stejari și o grădiniță în satul Piscoiu.

”Din 8 școli mai funcționează doar o unitate școlară și o grădiniță. O fostă școală, închisă acum ceva timp, am închiriat-o unei firme pentru organizarea de șantier, iar la Piscoiu, unde este grădinița, avem doar o clasă folosită și acolo am amenajat un cabinet medical.  Noi încercăm să păstrăm și școlile închise. Au rămas foarte puțin copii în sate”, a declarat Robert Păiuși.

Cele două unități școlare beneficiază de condiții și autoritățile continuă să investească în educația copiilor. ”Școala și grădinița beneficiază de apă, încălzire, grupuri sanitare, iar acum a obținut o finanțare prin PNRR pentru modernizare și dotarea cu cele necesare pentru un învățământ de calitate, în special dotarea laboratoarelor”, a mai spus Robert Păiuși. 

Vizualizări: 916

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: