Comuna unde nu există șomaj

În comuna sibiană Boița nu există șomaj, iar valoarea proprietăților s-a dublat. Localitatea se află în pragul unei dezvoltări accelerate, determinată de intersecția a două autostrăzi în construcție, viitoarea hidrocentrală pe râul Olt și potențiale investiții în spații logistice.
Potențialul economic al zonei a atras deja numeroși investitori. „Noi, acum, suntem ca o mireasă, curtată de toată lumea! Dar, folosind ghilimelele de rigoare, nu ne 'mărităm' cu absolut nimeni până nu finalizăm ceea ce noi gândim din punct de vedere al investițiilor," a subliniat primarul.
Administrația locală a făcut studii pentru a identifica domeniile economice potrivite pentru zonă. „Având în vedere că vom avea cel mai mare nod rutier din țară, prin intersecția celor două autostrăzi, am gândit un parc industrial care va avea undeva la 82 de hectare, dedicat sectorului de depozitare și logistică," a precizat primarul pentru publicația Turnul Sfatului.
Un aspect remarcabil este situația locurilor de muncă din zonă, potrivit edilului. „La Boița nu există șomaj. Dimpotrivă, sunt prea multe locuri de muncă. Concurența în acest sector înseamnă salarii mai mari," a remarcat primarul.
Impactul primului tronson de autostradă deschis până la Sibiu a influențat deja în bine comunitatea. „De la Boița până la Sibiu, pe ciotul acesta de autostradă, facem în medie 12 minute. Valoarea proprietăților în comună s-a dublat. În multe cazuri a crescut mai mult decât dublu," a mai spus primarul Nicolae Cocoș.
Vizualizări: 1,099
Distribuie Trimite pe WhatsApp