Concurs pentru managementul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu

Interimatul lui Tiberiu Tătaru la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Târgu Jiu se apropie de final. Asta pentru că postul de manager al unităţii spitaliceşti a fost scos la concurs. Tătaru spune că nu şi-a depus deocamdată candidatura, dar că o va face cât de curând. Nu puţini sunt cei care râvnesc la acest post. Rămâne de văzut cine se va lupta cu Tătaru pentru şefia unităţii.

Consiliul de administraţie al spitalului a aprobat organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică. Totodată, CA-ul a stabilit şi componenţa comisiei de evaluare a candidaţilor. Concursul va debuta în data de 19 august, cu proba scrisă care va consta într-un test grilă pentru verificarea cunoştinţelor. În data de 25 august, va avea loc proba de susţinere a proiectului de management, completată de un interviu de selecţie. Cel mai motivat şi, poate, susţinut pentru a prelua postul de manager al Spitalului Judeţean este Tiberiu Tătaru, cel care conduce interimar unitatea. “Urmează să îmi depun dosarul săptămâna viitoare. Categoric mă voi înscrie la concurs. După ce managerul este titular are obligaţia să organizeze concurs pentru directorii adjuncţi, respectiv medicii şefi de secţie”, a declarat vinerea trecută Tiberiu Tătaru.   

Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7.

Criterii de selecţie   

La concurs pot participa candidaţii care îndeplinesc următoarele condiţii: să fie absolvenţi de învăţământ universitar; să fi absolvit master sau doctorat în domeniul sanitar, economic sau administrativ sau absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar; să aibă cel puţin 5 ani vechime în posturi prevăzute cu studii superioare.

SCHIMBARE

Medicul UPU, Ramona Oprea, va prelua atribuţiile directorului medical începând din această săptămâna. Asta pentru că medicul Daiana Brânzan, cea care ocupă postul de director medical, a plecat în concediu. Deşi Brânzan a demisionat din funcţie, iar medicul Letiţia Barbua fost propus de conducerea spitalului pentru acest post, Consiliul Judeţean nu a dat încă avizul.  

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: