Concurs pentru şefia Casei de Cultură din Rovinari

Administraţia locală din Rovinari a demarat procedurile pentru desemnarea unui manager pentru Casa de Cultură şi Biblioteca Oraşului, în baza unui concurs de proiecte. Este vorba de o instituţie aflată în subordinea Consiliului Local şi nu de clădirile denumite astfel. Cătălin Bengulescu este cel care conduce în prezent Casa de Cultură şi Biblioteca Oraşului, prin delegare.

Cei care doresc să preia şefia Casei de Cultură şi a Bibliotecii trebuie să se înscrie la un concurs de proiecte de management. Data limită de depunere a dosarelor este 21 decembrie. Selecţia proiectelor va avea loc în data 22 decembrie însă abia în luna ianuarie se va proceda la analizarea acestora. Concursul se va finaliza abia la mijlocul lunii februarie 2016, după ce vor fi soluţionate eventualele contestaţii. "Actualul director este detaşat, din 6 în 6 luni i se prelungea dispoziţia. Acum o să fie un concurs, se poate înscrie oricine întruneşte condiţiile de participare. Cine va promova concursul va conduce pe perioadă nedeterminată Casa de Cultură şi Biblioteca", a declarat Claudiu Vodislav, primarul interimar al oraşului Rovinari.

Cel care conduce în prezent Casa de Cultură şi Biblioteca oraşului Rovinari, Cătălin Bengulescu, spune că nu a luat o decizie în ceea ce priveşte o eventuală candidatură a sa pentru postul de manager al instituţiei. "Nu ştiu, nu m-am gândit în privinţa participării la concurs. Nu sunt hotărât. A fost o situaţie incertă la noi, chiar eu am fost cel care a insistat ca postul să fie scos la concurs, să nu mai fie ocupat prin delegare. S-a tot amânat şi le-am explicat că trebuie făcut de fapt un concurs de management de către Consiliul Local, aşa cum au făcut toate instituţiile de cultură", a spus Cătălin Bengulescu.

Bengulescu a mai spus că, în situaţia în care va lua decizia de a nu se înscrie la concurs, după desemnarea noului manager va reveni pe postul de consilier juridic din cadrul instituţiei.   

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: