Concurs suspendat la Spitalul Judeţean

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a dispus suspendarea concursului pentru postul de asistent medical debutant la Compartimentul Pneumologie din cadrul Secţiei Medicină Internă I. Asta după ce una dintre persoanele care şi-au depus candidatura a sesizat nereguli în ceea ce priveşte modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului.

Concursul a fost suspendat, conducerea unităţii explicând că are nevoie de timp pentru a verifica aspectele sesizate. De menţionat este faptul că nu mai puţin de 20 de dosare au fost depuse pentru acest post. „Am avut o sesizare de la unul dintre concurenţi, în care a reclamat nişte nereguli. În primă fază, am văzut că s-a pus o erată care era şi fără viza mea. Și am întocmit o comisie care să verifice punctual ce s-a întâmplat”, a declarat Gigel Capotă, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Decizia de suspendare a concursului a fost luată marţi, chiar în ziua în care candidaţii trebuiau să susţină concursul.

Vizualizări: 790

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: