Concursurile de la Ambulanţă, supravegheate video

Concursul pentru ocuparea celor trei posturi de ambulanţieri va fi reluat în această lună. Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj urmează să se pronunţe asupra datei la care va fi reprogramat examenul. Pentru a evita un nou scandal, managerul Dan Vâlceanu a decis ca acest concurs să se desfăşoare într-o sală în care să existe camere de luat vederi. Ba mai mult, în urma notei de constatare făcute de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj după desfăşurarea concursului pentru cele două posturi de asistenţi medicali, Gabriela Badiu, directoarea medicală de la Ambulanţă, nu va mai putea fi preşedintă a comisiei de examinare.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj va reorganiza concursul pentru ambulanţieri până la sfârşitul lunii martie. Iniţial, examenul fusese programat pentru luna ianuarie, însă a fost amânat din cauza unui concurent care a acţionat comisia în instanţă. La vremea respectivă pentru cele trei posturi îşi depuseseră dosarele 25 de persoane.

Managerul Serviciului de Ambulanţă nu exclude posibilitatea ca numărul de candidaţi să fie mult mai mare dat fiind faptul că va exista şi o a doua perioadă de înscriere. “Pe lângă cele 25 de dosare primite pentru concursul programat iniţial în luna ianuarie, ne aşteptăm să mai apară noi candidaţi întrucât vom avea o nouă perioadă de înscriere”, a declarat Dan Vâlceanu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Acesta a mai precizat că, pentru a evita eventuale contestaţii, examenul pentru ambulanţieri se va desfăşura într-o sală supravegheată video. “Concursul pentru ambulanţieri se va desfăşura într-o încăpere în care să existe camere de luat vederi. Asta pentru a evita orice speculaţie”, spune Dan Vâlceanu.

Badiu nu mai conduce comisiile de examinare

Supravegherea video a concursurilor nu este singura măsură luată de către managerul Dan Vâlceanu, după ce Serviciul de Ambulanţă Gorj a fost implicat în mai multe scandaluri din cauza modului de organizare şi de desfăşurare a concursurilor. O altă măsură o priveşte chiar pe directoarea medicală a instituţiei care, după spusele lui Vâlceanu, nu va mai avea voie să fie preşedintă a comisiei de examinare la următoarele concursuri. “Am încercat să conştientizăm pe fiecare membru al comisiei de concurs asupra responsabilităţii ce îi revine. În ceea ce o priveşte pe doamna Badiu, dumneaei nu va mai avea voie să fie preşedinta comisiei”, a declarat Dan Vâlceanu. Managerul a recunoscut că a luat aceste măsuri în urma notei de constatare emisă de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj, după ce s-au făcut cercetări referitoare la corectitudinea concursului pentru ocuparea celor două posturi de asistenţi medicali, pe care au fost angajate rudele unor salariaţi din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj.

SCANDAL

Modul de desfăşurare al concursului pentru ocuparea posturilor de asistenţi medicali a fost contestat de către Cristi Aldescu, preşedintele Sindicatului Ambulanţa Gorj pe motivul că ar fi fost „aranjat” pentru a putea fi încadrate rudele de gradul I a doi dintre salariaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Potrivit managerului Dan Vâlceanu, persoanele care au câştigat concursul pentru asistenţi medicali au început serviciul.

NOTĂ

În nota de constatare emisă de către DSP Gorj se specifică: „În urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele: Proba scrisă la concursul organizat în data de 03.01.2013, a început cu o întârziere de aproximativ o oră, întrucât preşedintele comisiei de examinare, dr.Badiu Gabriela, deşi nu avea nicio competenţă legală în această calitate, s-a opus ca reprezentanţii Sindicatului Ambulanţa Gorj să participe la modul de desfăşurare al concursului, în calitate de observatori”. 

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: